SeforaSeah

Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici duşmani eu nu mai am; În jur e doar indiferenţă şi nu mai sper în ce speram. Indiferenţa tuturora alăturată de a mea, Rezultă una generală şi ne-am obişnuit cu ea. Vezi oameni reci, nepăsători, ce trec pe lângâ suferinţă, Parcă-au uitat că sunt creştini, vorbesc în râs despre credinţă. Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal, S-audă zilnic despre drame, de parcă-ar fi ceva banal. Au devenit indiferenţi, cu inima un sloi de gheaţă, Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe faţă. Şi ne-am îndepărtat enorm, chiar şi de rudele de sânge Şi-atunci când moare câte-un om, aproape  nimeni nu mai plânge.

Sătui de viaţa cotidiană, de monotonie şi facturi la gaze, de singurătate şi zile negre, ne retragem sub carapacea viselor şi începem a ne făuri o lume perfectă, în care trăim perfect şi totul e aşa cum vrem noi să fie. O lume în care nu există lacrimi, nici teme sau ceas deşteptător. O lume în care avem greutatea potrivită, suntem înconjuraţi doar de oamenii pe care îi dorim în preajma noastră şi ni se oferă iubire exact de la cine vrem să primim. O lume fără inimi frânte, fără familii dezbinate, fără datorii, fără ştirile de la ora 5, fără cerşetori, fara vene tăiate… O lume ideală… Şi în acelaşi timp ireală. Omul se refugiază în lumea viselor atunci când nu e mulţumit de realitate. Dar asta nu înseamnă că lumea reală nu mai există. Sau că se va asemăna câtuşi de puţin cu utopia. Nu! Lumea aceasta rămâne la fel. Durerile nu dispar peste noapte. Lacrimile nu încetează să curgă. Oamenii încă mor. Soarele tot intră în nori. Dar asta nu înseamnă că nu ma există speranţă… Pentr

Stau chircită pe un scaun și privesc pe geam. Ninge. În calendar cică e primăvară. Martie. În inimi însă... Ca afară. Se pare că o să mai trecem ceva vreme cu bocancii prin sufletele altora. Vorbeam cu un prieten ieri și zicea că dacă Ziua Femeii ar fi vara, ai putea să îi duci flori de câmp. O margaretă ruptă de la marginea drumului. Costuri minime. Abia atunci mi-a picat fisa. Până și primăvara începe comercial! Sunt rare florile în martie, d ’aia iese afacerea bună.   Și totuși... n-am văzut nici un bărbat (nici măcar nu am auzit de vreunul) care să culeagă un buchet de maci și să-l ducă acasă nevestei. Deși e gratis. Probabil niciunuia nu i-a trecut prin cap. Sau poate florile se dau doar până o treci pe numele tău... Un francez spunea că fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Adevărul e că nu există femei urâte, ci doar femei fericite și femei nefericite.  E așa simplu să faci o femeie să zâmbească, încât uneori mă gândesc fie că bărbații nu