SeforaSeah

Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici duşmani eu nu mai am; În jur e doar indiferenţă şi nu mai sper în ce speram. Indiferenţa tuturora alăturată de a mea, Rezultă una generală şi ne-am obişnuit cu ea. Vezi oameni reci, nepăsători, ce trec pe lângâ suferinţă, Parcă-au uitat că sunt creştini, vorbesc în râs despre credinţă. Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal, S-audă zilnic despre drame, de parcă-ar fi ceva banal. Au devenit indiferenţi, cu inima un sloi de gheaţă, Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe faţă. Şi ne-am îndepărtat enorm, chiar şi de rudele de sânge Şi-atunci când moare câte-un om, aproape  nimeni nu mai plânge.

Sătui de viaţa cotidiană, de monotonie şi facturi la gaze, de singurătate şi zile negre, ne retragem sub carapacea viselor şi începem a ne făuri o lume perfectă, în care trăim perfect şi totul e aşa cum vrem noi să fie. O lume în care nu există lacrimi, nici teme sau ceas deşteptător. O lume în care avem greutatea potrivită, suntem înconjuraţi doar de oamenii pe care îi dorim în preajma noastră şi ni se oferă iubire exact de la cine vrem să primim. O lume fără inimi frânte, fără familii dezbinate, fără datorii, fără ştirile de la ora 5, fără cerşetori, fara vene tăiate… O lume ideală… Şi în acelaşi timp ireală. Omul se refugiază în lumea viselor atunci când nu e mulţumit de realitate. Dar asta nu înseamnă că lumea reală nu mai există. Sau că se va asemăna câtuşi de puţin cu utopia. Nu! Lumea aceasta rămâne la fel. Durerile nu dispar peste noapte. Lacrimile nu încetează să curgă. Oamenii încă mor. Soarele tot intră în nori. Dar asta nu înseamnă că nu ma există speranţă… Pentr...

Stau chircită pe un scaun și privesc pe geam. Ninge. În calendar cică e primăvară. Martie. În inimi însă... Ca afară. Se pare că o să mai trecem ceva vreme cu bocancii prin sufletele altora. Vorbeam cu un prieten ieri și zicea că dacă Ziua Femeii ar fi vara, ai putea să îi duci flori de câmp. O margaretă ruptă de la marginea drumului. Costuri minime. Abia atunci mi-a picat fisa. Până și primăvara începe comercial! Sunt rare florile în martie, d ’aia iese afacerea bună.   Și totuși... n-am văzut nici un bărbat (nici măcar nu am auzit de vreunul) care să culeagă un buchet de maci și să-l ducă acasă nevestei. Deși e gratis. Probabil niciunuia nu i-a trecut prin cap. Sau poate florile se dau doar până o treci pe numele tău... Un francez spunea că fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Adevărul e că nu există femei urâte, ci doar femei fericite și femei nefericite.  E așa simplu să faci o femeie să zâmbească, încât uneori mă gândesc fie că bă...

Dacă într-o zi o să îţi vină să plângi... Caută-mă! Poate că te voi face să râzi. Dacă nu, pot să plâng alături de tine. Dacă într-o zi vei vrea să fugi undeva departe… Nu te sfii să mă cauţi! Nu promit că o să încerc să te opresc. Dar pot fugi alături de tine…  Şi dacă vei vrea să o faci de unul singur… Promit că voi aştepta aici până te întorci. Exact în acelaşi loc... Dacă într-o zi nu vei vrea să asculţi pe nimeni… Caută-mă! Promit să fiu aici pentru tine. Şi voi fi foarte tăcută… Dacă într-o zi vei radia de bucurie… Caută-mă neapărat şi spune-mi tot! Ştiu cât de greu e să n-ai cu cine să îţi împarţi bucuriile, de teamă să nu te urască pentru că eşti fericit… Dacă într-o zi vei vrea să asculţi o poveste, dar orice voce omenească ţi-ar deranja auzul… Caută-mă! Am soluţia! Mă poţi privi în ochi şi poţi „citi” orice doreşti… Dramă, bucurie, dor, speranţă… Dacă într-o zi vei regreta faptul că te-ai născut… Caută-mă! Îţi voi aminti toate momentel...

Iarna încă își rânjește colții ascuţiţi, undeva, ascunsă în spatele unui ghiocel. Aștept să plouă. Aștept să ningă. Primăvara n-o mai aștept. Vremea asta bună e doar fake. În fiecare an m-a păcălit, dar anul ăsta nu-i mai merge. Parcă ceasul omenirii s-a oprit în loc (tare mă oftic fiindcă de data asta nu pot da vina pe bateriile chinezești). De la o vreme îmi pare că timpul trece din ce în ce mai greu. Oare s-o fi întărit nisipul în clepsidra vieţii și nu mai vrea a curge către nemurire? Cred că așteptarea îmi dă senzația asta ciudată. M-am plictisit de natură amorţită și rece. Și de bisericile în care oamenii au aceeași stare sufletească ca şi copacii. Gloanțele războiului ne șuieră pe la urechi, dar dormim în tranșee. Somnul dulce al morții. Nu ar fi mare efort pentru Rusia să ne omoare tinerii. Și așa sunt de mult în letargie... Mersul pe stradă nu îți oferă garanţia că trăiești, nici contul de Facebook. Nu tre să intrăm neapărat în conflict cu alte ţări ca să ex...

Masca nu-i doar costumul de extraterestru purtat de Halloween, nici ţinuta de Barbie şi gletul gros cu care se defilează pe holurile şcolilor. Mască e şi zâmbetul fals de pe feţele unora. E şi crucea de 10 cm agăţată cu un lanţ de drujbă poleit în jurul gâtului, şi icoana înnegrită de fumul ţigărilor. Mască e şi poza photoshopată de pe Facebook în care apari cu 10 kg mai slabă, ba e chiar şi peştele lipit pe maşinile multor “fraţi”. Masca este faţa pe care omul şi-o arată atunci când nu are o faţă proprie. Şi tot purtând măşti, ajungem să uităm cine se află cu adevărat în spatele lor. Masca e un lucru menit să impresioneze şi să ascundă. Dincolo de măşti se pitesc oameni slabi, oameni goi, oameni pierduţi. Oameni cu vise mici şi ochelari de cal. Oameni fricoşi, fără speranţă, fără curaj. Masca este minciun ă. Ea ascunde realitatea de ochii lumii la fel cum ochelarii de soare ascund ochii vineţi. Pentru că oamenii se tem să fie ei înşişi, se tem de respingere, se tem de s...

E bine să ai amintiri. O memorie bună şi clipele de neuitat pot face ceea ce, poate că, prezentul nu reuşeşte de cele mai multe ori – să aducă fericirea. Însă fie că vrem să recunoaştem sau nu, fericirea adusă de amintiri e doar aparentă, de scurtă durată, ca bateriile chinezeşti. Pentru că omul îşi aminteşte trecutul numai când e nemulţumit de prezent. Şi oricum, nu există fericire de care să îţi aminteşti fără tristeţe. E adevărat, istoria e presărată cu fapte mari. Lupte câştigate, invenţii utile, vieţi schimbate, faimă. Dar istoria contabilizează numai finalitatea. Numai rezultatul. Am câştigat, sau am pierdut. Am învins, ori am căzut răpuşi de sabia duşmanului. Uneori, chiar de propria noastră armă. Cei din viitor nu vor ştii niciodată prin ce au trecut soldaţii. Pentru că nimeni nu le numără lacrimile, dezamăgirile, tristeţile. Nici chiar bucuriile. Doar modul în care încheie lupta are importanţă. Sfârşitul decide care sunt eroii şi anonimii, vitejii şi laşii. Pent...

Un frate spunea că din momentul în care ne naștem, viața începe să ne ia anii înapoi. Noi nu înaintăm în viață, ci returnăm zilele care ne-au fost hărăzite. E și ăsta un mod de a spune că îmbătrânim... Ce pot să spun despre 2014?! Pentru mine a fost un an al extremelor. A fost cel mai fericit an din viața mea, și totodată cel mai trist. Am râs mai mult ca niciodată, dar și lacrimile vărsate au bătut recordul. Mi-am făcut numărul maxim de prieteni, dar i-am și pierdut pe cei mai mulți dintre ei (Încă un motiv să cred că prietenii de pe rețelele de socializare sunt doar companie de vreme bună. Când vine încercarea dispar ca apa înghițită de gâtlejul însetat al unui deșert fierbinte).   M-am simțit și iubită, și părăsită de toți. M-am simțit cea mai frumoasă, dar și cea mai urâtă. M-am simțit și ceva și nimic , și folositoare și inutilă. Am iubit și viața, dar și moartea. La început am fugit de singurătate, apoi am fugit după ea. Pentru că, prietenia oferită oricui se înche...

Ebenezer Scrooge este personajul principal al acestui roman. Fiind un fel de Hagi Tudose al englezilor, protagonistul se încadrează în tipologia omului ursuz, morocănos şi avar. (Cred că nu e greu să vi-l imaginaţi, deoarece vedem genul acesta de oameni zilnic. Se îmbulzesc pe străzile României, se luptă pentru ultimu’ kil’ de ulei la reducere, îşi dau în cap pentru un leu găsit pe jos...) Scrooge este atât de zgârcit încât angajatul său, Bob, e nevoit să se încălzească în miezul iernii la focul unei lumânări. Şeful său îl pune să lucreze şi în ziua de Crăciun (sub pretextul că el nu sărbătoreşte această festivitate), iar de primă nici măcar nu mai pomeneşte. Tânărul, om smerit şi simplu, neavând o imaginaţie bogată (sau tupeul specific românilor) şi nici o sursă de căldură eficientă, pleacă acasă îngheţat şi trist. Nici măcar invitaţia nepotului său de a cina împreună cu familia nu îi înseninează bătrânului Scrooge ziua. Din contră, acesta devine mai nervos. Când doi oameni...

Valentine’s Day. Reduceri, flori ofilite şi iubiri furate. Fete şi băieţi ţinându-se de mână în văzul tuturor. Pe vremuri era o ruşine. Azi, e chiar o mândrie, mai ales pentru puştoaicele de doişpe ani. Fete triste şi frustrate că nu au un prieten de ziua lu’ Valentin ăsta. Lacrimi ascunse în colţul ochiului, zâmbete forţate, nervi că nu au primit SMS şi invidie că trandafiru’ lu’ Maricica are 2 petale în plus faţă de al  Mirabelei. O zi plină de ipocrizie şi prefăcătorie... Dimineaţă, la poarta şcolii, doi îndrăgostiţi. Băiatul are un trandafir. Cu mâna tremurândă i-l da prinţesei rostind: "Pentru... pentru... pentru astăzi!". Romantism sec. De la atâta stat cu nasul în calculatoare şi Facebook nu mai ştim să vorbim, să ne exprimăm sentimentele. Păcat... păcat de naţia noastră de poeţi.  Profa de română se vaită ca suntem o ţară de cosmopolitani-împrumutăm sărbătorile de la alţii. Spune că românii au Dragobetele pe 24 şi că aia e sărbătoarea iubirii, nu Valentin...

1 decembrie. Fasole cu ciolan. Hor ă de amatori. Imn cântat pe 17 beregăţi. Steaguri şi steguleţe. Vin fiert şi costume populare. Armată, televiziune şi defilări. Lumânări şi reduceri la oalele pentru sarmale. Azi tot românul e patriot. Poartă cu mândrie tricolorul, vorbeşte în versuri şi îşi drege glasul. Se adună prin pieţe, iese la strada principală. Nu ratează nici un prilej de socializare (sau de căpătat ceva). O mulţime de oameni veseli şi roşii la faţă (încă nu ştiu dacă nuanţarea asta se datorează frigului sau unor lichide "tari"), se îmbrăţişează călduros, pentru ca de mâine să reînceapă să se înjunghie pe la spate. Nu mi-am schimbat părerea... Suntem o naţie de ciudaţi.  Blestemăm ţara asta peste 360 de zile pe an, şi azi, brusc, o iubim şi suntem mândrii de cetăţenia noastră română. Ne văităm ca nu avem locuri de muncă şi n-avem viitor între hotarele ei,  n-avem copii. Dar cine oare o fi făcut milioane de avorturi în câteva decenii? Tineretul ce trebui...

E greu să aștepți... Fie că aștepți să ieși din pușcărie, fie că aștepți să îți nască soția sau să te măriți. Așteptarea nu poate fi mai grea sau mai ușoară, pentru că ea nu e măsurabilă. Chiar dacă, uneori, o asociem cu "nerăbdarea" și alte ori "groaza", în fond și la urma urmei, tot așteptare se numește. Nu totul se rezumă la prezent, iar dorințele nu se împlinesc la clipeala ochiului pentru că viața nu e un spectacol de magie.  Există două tipuri de așteptare: 1)  Așteptarea bună  , numită și  răbdarea .  Este o virtute; nu te naști cu ea, ci o înveți încet încet, zi de zi.  Răbdarea se naște din iubire. Ea suferă și nădăjduiește totul, pentru că răbdarea pune nevoia celuilalt pe primul loc.  Chiar dacă uneori ne fac să ne ieșim din minți, oamenii sunt pe pământ spre binele nostru: unii ne învață răbdarea, alții ne-o testează.  La români se întâlnește mai rar această calitate, nu numai pentru ca "românașului îi place sus la m...

V iaţa e o alergare continuă. Încă de la paşii mamei ce se îndreaptă grăbită spre maternitate, până la paşii celor ce ne conduc pe ultimul drum, suntem în continuă mişcare.  Nici o staţie, nici o pauză, nici o oprire. Trăim pe fugă, iubim între două sonerii de clopoţel, mâncăm din mers. (Numai de gândit gândim în reluare). Totul se deplasează cu o viteză copleşitoare care de multe ori ne ameţeşte lasându-ne leşinaţi prin vreun cotlon întunecat, pe vreo bancă acoperită cu zăpada căzută în luna mai. Timpul trece prin noi şi noi  trecem prin timp. De multe ori însă trecem prin viaţă ca gâsca prin apă. Fără să lăsăm vreo urmă, fară să schimbăm ceva.  Numai timpul se mai oboseşte să lase câte-un semn asupra noastră. Un rid, o cicatrice, o inimă rănită, o lacrimă ascunsă în colţul ochiului. Cred că fiecare om este în adâncul său un căutător de comori. Diferenţa dintre noi o face modul în care privim comoara şi valoarea pe care o are aceasta. Pentru asta, unii se obos...

În viață totul costă. Începând de la banala gumă de mestecat (cea pe care pruncii noștri o lipesc pe băncile bisericii), până la cea mai scumpă vilă. Nimic nu e gratis. Plătim pentru neatenție, pentru furt, pentru neglijență. Plătim meditații, fast-food, haine. Plătim pentru boli, pentru familie, pentru pofte. Și toate își au prețul lor. Plătim cu banii, cu timpul, cu sănătatea. Nicolae Iorga spunea că plătim chiria vieții prin suferinți... Nu contează cum, cert este că suntem obligați să o facem. Privind din alt unghi călătoria asta scurtă numită viață, realizăm că suntem și negustori. Cam nepricepuți în arta schimbului ce-i drept. De cele mai multe ori suntem necinstiți, dar sfârșim prin a ieși tot noi în pierdere. Ne vindem pacea ieftin, pentru o simplă vorbă aiurea. Ne vindem iubirea pe un suc și o garoafă degerată. Ne vindem prietenii adevărați pentru straini care au bani. Dăm mult pentru puțin, schimbăm valori cu nimicuri... La începutul lumii, când Adam și Ev...

E o dimineaţă de octombrie, plouă şi nu am chef de nimic. Mirosul de glie umedă îmi ajunge până în plămâni, apoi rămâne acolo dureros şi amar. Ion a lu’ Rebreanu iubea pământul, la propriu. A făcut orice ca să obţină ce-şi dorea. Ba mai rău, s-a clonat în mii de omuleţi cu ochişori  vicleni şi sticloşi. Omuleţi ce mişună ţara asta călcând peste cadavre, frângând inimi, stingând şi ultima văpaie de speranţă... Tot plouă. Ajung într-o clădire mare, o „instituţie de învăţământ”. Încă de la intrare mă izbeşte un iz de tutun amestecat cu mirosul acru al compromisului. Holul e plin de adolescenţi ce îşi etalează ţoalele proaspăt cumpărate din  "mol" şi noile prietene, ascunse, ca şi cele vechi, sub veşnicele kilograme de machiaj. Fac o răsucire bruscă şi mă îndrept către ieşire. Nu ştiu de ce am sentimentul că am greşit adresa şi nu am ajuns la şcoală. Când să ies, dau nas în nas cu colegă-mea. Mă convinge că am nimerit unde trebuia şi ma trage după ea. Trecem prin marea de ...