Am vrut să mai petrec o ultimă noapte cu mama, Să-i simt inima bătând lângă a mea, Să dorm în brațele ei calde și moi, Sub mângâierea răsuflarii ei dulci. Să-i aud glasul spunând “Noapte bună!” Și sărutul neprețuit să-mi atingă fruntea încrețită de gânduri. Mi-e dor de copilărie, mamă! Mi-e dor să fim doar noi două, îmbrățișate în miez de noapte. Să mă ghemuiesc și mai tare în brațele tale atunci când frigul îmi biciuiește pielea, Sau când vreun vis urât îmi tulbură seninătatea mea de copil. Mi-e dor de culcușul cald, De iubirea primită din belșug... Mi-e dor de poveștile tale de viață, nu cu zâne, nici cu balauri sau prinți, ci cu oameni ca mine și ca tine. Oameni simpli și totuși complicați, Încâlciți în emoții și frici, și totuși plini de curaj și elan. Oameni care iau viața în piept, pentru că știu că totul e efemer. Îmi e dor de rugăciunile tale, de genunchii plecați... Nu aveai tu vorbe pompoase, dar tot ce ziceai, ziceai din inima. Și mai presus de toate Credeai...
Comentarii
Trimiteți un comentariu