marți, 31 martie 2015

Indiferenţa - Marian Dobrin

Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici duşmani eu nu mai am;
În jur e doar indiferenţă şi nu mai sper în ce speram.
Indiferenţa tuturora alăturată de a mea,
Rezultă una generală şi ne-am obişnuit cu ea.
Vezi oameni reci, nepăsători, ce trec pe lângâ suferinţă,
Parcă-au uitat că sunt creştini, vorbesc în râs despre credinţă.
Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal,
S-audă zilnic despre drame, de parcă-ar fi ceva banal.
Au devenit indiferenţi, cu inima un sloi de gheaţă,
Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe faţă.
Şi ne-am îndepărtat enorm, chiar şi de rudele de sânge
Şi-atunci când moare câte-un om, aproape 
nimeni nu mai plânge.

luni, 16 martie 2015

Cu toată speranţa înainte!

Sătui de viaţa cotidiană, de monotonie şi facturi la gaze, de singurătate şi zile negre, ne retragem sub carapacea viselor şi începem a ne făuri o lume perfectă, în care trăim perfect şi totul e aşa cum vrem noi să fie. O lume în care nu există lacrimi, nici teme sau ceas deşteptător. O lume în care avem greutatea potrivită, suntem înconjuraţi doar de oamenii pe care îi dorim în preajma noastră şi ni se oferă iubire exact de la cine vrem să primim. O lume fără inimi frânte, fără familii dezbinate, fără datorii, fără ştirile de la ora 5, fără cerşetori, fara vene tăiate… O lume ideală… Şi în acelaşi timp ireală.

Omul se refugiază în lumea viselor atunci când nu e mulţumit de realitate. Dar asta nu înseamnă că lumea reală nu mai există. Sau că se va asemăna câtuşi de puţin cu utopia. Nu! Lumea aceasta rămâne la fel. Durerile nu dispar peste noapte. Lacrimile nu încetează să curgă. Oamenii încă mor. Soarele tot intră în nori. Dar asta nu înseamnă că nu ma există speranţă…

Pentru că e o diferenţă majoră între a visa şi a spera.
Speranţa te ţine cu picioarele pe pământ şi cu ochii aţintiţi la cer. Ea e conştientă de realitatea crudă a vieţii, dar şi de faptul că există şansa ca într-o zi totul să se schimbe în bine. Speranţa e singura ancoră din lume care are abilitatea ca, la momentul potrivit, să se transforme în aripi de înger. Speranţa îţi cere aşteptare. Valoarea unui lucru creşte odată cu greutatea efortului depus pentru a-l obţine.
Visul este exact opusul. El nu numai că te detaşează de realitate şi te face să vieţuieşti într-o lume închipuită, cu capu-n nori, dar visul nu te lasă deloc să aştepţi. El vrea totul de-a gata. Rapid. Un fel de fast-food al sufletului.  Visul e o altă mască a egoismului – te face să trăieşti doar pentru tine, doar ca să îţi fie ţie bine (uneori, dar foarte rar, visul e o formă de autoapărare). Visul e refugiul oamenilor care se iubesc prea mult pentru a-şi strica manichiura în greutăţile vieţii.

Toată viaţa aceasta, cu bucurii şi dureri, cu pierderi şi câştiguri, cu lecţii învăţate pe pielea noastră sau din greşeala altora, toate experienţele prin care trecem, au rolul de a ne şlefui, de a ne face puternici.

Suferinţa e o necesitate. Ea vine totdeauna la timpul potrivit şi vine spre binele tău. Niciodată nu uita să mulţumeşti pentru suferinţa prin care treci. Doar ea te poate ajuta să te maturiezi, să înveţi, să ajungi omul care ai fost destinat să devii. Cineva spunea că o mare liniştită nu a născut niciodată un marinar experimentat. Doar furtuna l-a învăţat ce avea nevoie.

Suntem născuţi să fim învingători. Orice barieră e deja doborâtă, pentru că nu e încercare prin care să trecem şi pentru care să nu fi fost pregătită deja ieşirea din ea.

Oricum, şi suferinţa are un sfârşit. E limitată şi de scurtă durată.


Vă condamn la fericire! 


_Sefora Geantă_

vineri, 6 martie 2015

Femeia - cadoul care te alege

Stau chircită pe un scaun și privesc pe geam. Ninge. În calendar cică e primăvară. Martie. În inimi însă... Ca afară. Se pare că o să mai trecem ceva vreme cu bocancii prin sufletele altora.

Vorbeam cu un prieten ieri și zicea că dacă Ziua Femeii ar fi vara, ai putea să îi duci flori de câmp. O margaretă ruptă de la marginea drumului. Costuri minime. Abia atunci mi-a picat fisa. Până și primăvara începe comercial! Sunt rare florile în martie, d’aia iese afacerea bună.  
Și totuși... n-am văzut nici un bărbat (nici măcar nu am auzit de vreunul) care să culeagă un buchet de maci și să-l ducă acasă nevestei. Deși e gratis. Probabil niciunuia nu i-a trecut prin cap. Sau poate florile se dau doar până o treci pe numele tău...

Un francez spunea că fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Adevărul e că nu există femei urâte, ci doar femei fericite și femei nefericite. 
E așa simplu să faci o femeie să zâmbească, încât uneori mă gândesc fie că bărbații nu realizează cu câtă ușurință ne pot schimba starea, fie nu vor să o facă.
Primăvară nu se face cu o floare. Dar asta nu e o scuză pentru a vă salva banii. Zâmbetele costă...

Mulți au încercat să-și spună părerea despre femeie, s-o rezume în cuvinte, fie ele pompoase sau seci. Mulți au definit-o sub diferite forme, privind-o prin lupa admirației, a ironiei, a urii. Mulți au spus CE ESTE femeia, dar eu vreau să spun CE NU ESTE ea.

În primul rând femeia nu este bărbat. Ea nu gândește și nu simte ca el.
Nu dispune de aceeași forță. Este mult mai fragilă, atât pe plan fizic, cât și sentimental. Nu se poate ascunde în spatele durității, nu poate ține lacrimile în ea la infinit. 
Nu poate rezista fără iubire, la fel cum un bărbat nu poate rezista fără respect.
Gândește mai mult cu inima decât cu mintea. Trece toate lucrurile prin prisma sentimentalismului. E dispusă să ofere orice pentru a primi iubire (ceea ce nu e tocmai în avantajul ei). 
Fiecare băiat își dorește să fie prima dragoste a unei fete, pe când fiecare fată își dorește să fie ultima dragoste a unui băiat. 
Femeia se bazează mai mult pe finalitatea unui lucru decât pe începutul lui. Ea tinde să gândească departe și nu să trăiască clipa, pentru că femeia își țese mrejele vieții din amintiri și vise. Mai rar trăiește prezentul, pentru că de obicei oscliează între viitor și trecut. Între ce a fost și ce va fi.

Nu sunt de acord cu teoria homosexualilor – „am văzut tot ce era de văzut la o femeie, de aceea am ales un bărbat” . Niciodată nu cunoști suficient o femeie. Ea este un izvor nesecat de surprize, de bucurii și dureri. Femeia nu se rezumă doar la exterior. Adevărata femeie e cea din interior. Cea care nu poate fi doborâtă de vreme și riduri, nici de firele albe sau kilogramele în plus.
Femeile adevărate nu sunt cele disperate să fie la modă, ci acelea care fac orice vechitura să pară nouă.
Femeile adevărate nu sunt cele ce arată totul, ci acelea care ascund cât mai mult.
Femeile adevărate nu știu ce-i ăla  „copil nedorit”. Ele iau totul ca din mâna lui Dumnezeu și se bucură când pot adăuga la simfonia vieții încă un gângurit.

Femeia nu este slugă, ea este ajutor. Pentru asta a făcut-o Dumnezeu. „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Gen 2:18)
Ea nu este menită să facă lucrurile murdare și josnice ale societății, nici să fie folosită și apoi aruncată ca o doză de bere goală. Femeia trebuie să facă ceea ce bărbatul nu poate, și invers. Astfel se completează unul pe altul. E nevoie de gingășia unei femei pentru a pansa o rană, și de puterea unui bărbat pentru a muta un șifonier. Dar când rolurile se inversează, totul o ia razna. Femeia nu-i făcută pentru a domina, ci pentru a-l sprijini. Femeia nu-i făcută pentru a conduce omenirea, ci pentru a fi baza ei.

Femeia nu este obsedată de bani. Deși multe dame dau impresia asta, sunt destule tinere care demonstrează contrariul căsătorindu-se cu băieți modești. Da, femeia este interesată de ce i se poate oferi, dar caută mai întâi iubire; apoi e vina bărbatului dacă el nu-i poate oferi nimic mai mult decât bani.
Femeia nu este obsedată de cum arată în realitate, ci de cum o văd ceilalți. Nu ar putea exista un Narcis feminin, în ciuda faptului că femeia se privește nespus de mult în oglindă. Deoarece ea nu face asta pentru a se admira pe sine, ci pentru a vedea acolo, în oglindă, pe un altul, care o privește...

Femeia nu-i ceea ce pare. Spun asta pentru că și eu sunt una dintre ele, și pentru că misterul feminin nu poate fi înțeles deplin decât de femei.

Bărbaților, apreciați femeile! Pentru că își lasă în urmă familia și sunt dispuse să își înceapă viața de la zero alături de voi; pentru că vă poartă în pântece 9 luni, pentru ca apoi să-și petreacă întreaga viață încercând să vă protejeze. Pentru că se neglijează pe ele ca să vă ofere vouă îngrijirile necesare...
Iubiți-le! Nu neapărat pentru că merită, ci pentru că au nevoie...
Ocrotiți-le! Uneori și îngerilor le trebuie alți îngeri pentru a-i păzi...
Faceți-le să se simtă speciale! 
Încurajați-le! 
Spuneți-le că sunt frumoase! 
Rostiți-le numele într-un fel aparte! 
Zâmbiți-le!
Faceți tot ce vă stă în putință pentru a le face fericite! Doar așa puțeți gusta și voi din fericire...


Și nu uitați! De ele depinde tot trecutul, prezentul și viitorul vostru...


_Geantă Sefora_