luni, 29 decembrie 2014

Lecții învățate de la 2014

Un frate spunea că din momentul în care ne naștem, viața începe să ne ia anii înapoi. Noi nu înaintăm în viață, ci returnăm zilele care ne-au fost hărăzite. E și ăsta un mod de a spune că îmbătrânim...

Ce pot să spun despre 2014?!
Pentru mine a fost un an al extremelor. A fost cel mai fericit an din viața mea, și totodată cel mai trist. Am râs mai mult ca niciodată, dar și lacrimile vărsate au bătut recordul. Mi-am făcut numărul maxim de prieteni, dar i-am și pierdut pe cei mai mulți dintre ei (Încă un motiv să cred că prietenii de pe rețelele de socializare sunt doar companie de vreme bună. Când vine încercarea dispar ca apa înghițită de gâtlejul însetat al unui deșert fierbinte).  
M-am simțit și iubită, și părăsită de toți. M-am simțit cea mai frumoasă, dar și cea mai urâtă. M-am simțit și ceva și nimic, și folositoare și inutilă. Am iubit și viața, dar și moartea. La început am fugit de singurătate, apoi am fugit după ea. Pentru că, prietenia oferită oricui se încheie fie cu prieteni pe viață, fie cu lecții de viață.


14 concluzii la care am ajuns la sfârșitul anului 2014:

*) FĂRĂ DUMNEZEU, SUNT UN 0 (ZERO). CU EL, NR. 1, SUNT UN OM DE 10!

1) Viața este ca o nuntă dintre o fată săracă și un mire bogat, iar moartea este momentul în care tânăra își schimbă domiciliul, se mută la soțul ei. Uneori nimerește într-un loc mai bun, alteori nu.

2) Pentru unii viața e vis, pentru alții coșmar. Cert este că pe toți ne trezește din somn moartea.

3) Ceasul lui Dumnezeu are o singură oră – fix.

4) Unii oameni trăiesc din vise, alții supraviețuiesc ucigând orice sentiment ce îi poate ucide.

5) Amintirile sunt moliile sufletului. La început par fluturi frumoși, dar cu timpul, lăsate libere, ajung să distrugă tot ce găsesc în jur.

6) Uneori, dragostea nu face altceva decât să apropie doi oameni, pentru ca, mai apoi, să îi poată despărți.

7) Uneori alergăm după comori inexistente. Le-au găsit alții și le-au dezgropat cu mult înaintea noastră.

8) Glia e mai statornică decât oamenii - în ea semeni grâu şi tot aia seceri. În oameni semeni iubire și riști să seceri ură, sau mai rău… indiferență.

 9) Când ești tânăr și hainele îți vin bine, nu ai bani să le cumperi. Când ai bani să le cumperi, ești prea gras și nu te mai încap.

10) Îngerii adevărați nu-și dau arama pe față. Sunt smeriți și tăcuți. Nu se laudă niciodată cu ceea ce sunt. Cei care o fac, cei care-și dau în petec cu puterile lor, tare mă tem că... nu sunt îngeri.

11) Înainte să te enervezi, gândește-te dacă se merită să îți vinzi pacea pentru un lucru așa banal.

12) Majoritatea lucrurilor dorite le primești abia atunci când nu mai ai chef sau nevoie de ele. Pe unele însă, nu le mai primești niciodată.

13) Este mult mai ușor pentru un bărbat să facă mușchi decât pentru o femeie să slăbească. Deoarece e mult mai ușor să faci ceva decât să te abții să nu faci ceva.

14) E mai greu să fi artist decât profesor de mate. Când ești matematician aplici niște formule descoperite de alții cu sute de ani în urmă și ajungi la un rezultat (la care oricine lucrează corect poate ajunge). Când ești artist trebuie să creezi ceva nou, inedit. Ceva ce nimeni n-a mai văzut vreodată.

Unii or să îmi dea dreptate, alții nu. Dar asta contează prea puțin. M-am învățat să caut numai partea bună a lucrurilor.
Cu fiecare om în care ți-ai pierdut încrederea, poate, câștigi mai multă încredere în tine; și uneori asta e bine.

Din  toate urcușurile și coborâșurile astea am învățat destule. Mi-am format noi păreri, idei și principii. Pe scurt, am avut de câștigat. N-am ieșit în pierdere.

Sper că în 2015 să învăț și să înțeleg și mai mult. Chiar dacă,aparent, cunoștința aduce durere. Mai bine suferi pentru că ai știut adevărul, decât să rămâi fericit pentru că ai trăit în minciună.

Fie ca în 2015 să devenim mai înțelepți! E nevoie de oameni cu capul pe umeri într-o lume de călăi. Altfel, mare majoritate și-ar pierde slujba. (Și-așa sunt destui șomeri).  Dar nu uitați, orice călău e un potențial sfânt. Trebuie doar să i se ofere o șansă.




_Sefora Geantă_

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Colind de Crăciun

Ebenezer Scrooge este personajul principal al acestui roman. Fiind un fel de Hagi Tudose al englezilor, protagonistul se încadrează în tipologia omului ursuz, morocănos şi avar. (Cred că nu e greu să vi-l imaginaţi, deoarece vedem genul acesta de oameni zilnic. Se îmbulzesc pe străzile României, se luptă pentru ultimu’ kil’ de ulei la reducere, îşi dau în cap pentru un leu găsit pe jos...)

Scrooge este atât de zgârcit încât angajatul său, Bob, e nevoit să se încălzească în miezul iernii la focul unei lumânări. Şeful său îl pune să lucreze şi în ziua de Crăciun (sub pretextul că el nu sărbătoreşte această festivitate), iar de primă nici măcar nu mai pomeneşte. Tânărul, om smerit şi simplu, neavând o imaginaţie bogată (sau tupeul specific românilor) şi nici o sursă de căldură eficientă, pleacă acasă îngheţat şi trist.

Nici măcar invitaţia nepotului său de a cina împreună cu familia nu îi înseninează bătrânului Scrooge ziua. Din contră, acesta devine mai nervos. Când doi oameni îi cer milostenie pentru a ajuta familiile sărace, protagonistul afirmă că nevoiaşii ar face foarte bine să urmeze ideea aceasta (să moară) şi să micşoreze numărul prea mare al populaţiei. Evident, cei doi bărbaţi pleacă spre casă la fel de săraci cum au venit. Sau poate mai săraci… un domn anume le diminuase doza de speranţă.

În ziua în care se împlinesc 7 ani de la moartea asociatului său Marley, Scrooge este vizitat de  o fantomă. Aceasta se dovedeşte a fi însuşi spiritul lui Marley, care îi atrage atenţia arţăgosului, sfătuindu-l să îşi schimbe rapid comportamentul. Fantoma îl anunţă pe Ebenezer că în următoarele trei nopţi va fi vizitat, cu sau fară voia sa, de alte trei spirite - fantoma Crăciunului trecut, fantoma Crăciunului prezent şi cea a Crăciunului viitor - care îl vor purta pe bătrân în toate cele trei dimensiuni temporale.

În prima noapte îşi face apariţia fantoma Crăciunului trecut. Având înfăţişarea unui copil, dar semănând foarte mult şi cu un bătrân, părul său alb ce părea rezultatul trecerii timpului, contrastează cu pielea sa fină lipsită de cute şi riduri. Acest spectru îl poartă pe Scrooge în trecut. Prima dată îl duce în satul său natal, la şcoală, unde găsesc un copil singur, ce stă şi citeşte lângă un foc mic. Ebenezer începe să plângă, recunoscând-se pe el însuşi. Imaginea acelui micuţ părăsit trezeşte în el regretul, deoarece nu oferise nimic unui copilaş ce-l colindase în ziua precedenta. Mergând mai departe, duhul îi arată Crăciunul în care sora lui, Fan, vine să-l ia acasă, liniştindu-l şi spunându-i că tatăl lor a devenit mai blând. Scrooge mai participă şi la Crăciunul în care el, un simplu ucenic, ia parte la balul organizat de stăpânul său. Revede inclusiv scena dureroasă în care se desparte de prietena lui săracă, datorită situaţiei materiale şi pasiunii sale pentru bani. Această întoarcere în timp îl face să retrăiască nefericirea copilăriei sale şi alte momente sfâşietoare.

Al doilea duh, un personaj vesel şi rotofei, cu o voce puternică este reprezentantul Crăciunului prezent. Acesta îl poartă pe Ebenezer la oamenii din pătura de jos a societăţii, cu scopul de a-i arăta ce înseamnă Crăciunul cu adevărat. Prima vizită, la familia copistului Bob (angajatul său), îl impresionează profund. O familie sărăcăcioasă, cu haine ponosite şi mulţii copii (dintre care unul foarte bolnav), se bucură de o masă alcătuită doar din cartofi copţi şi o gâscă la cuptor, închinând în cinstea lui Scrooge. Apoi călătoresc la un far unde doi oameni îşi urează Crăciun fericit! Şi trec pe lângă o corabie de unde se aude cântând un colind. În continuarea călătoriei, cei doi ajung la cina nepotului său, unde bătrânul aude numeroasele discuţii dintre oaspeţi, tema principală a dezbaterii lor fiind nimeni altul decât morocănosul unchi Scrooge.

Ultimul duh este cel al Crăciunului viitor. Acesta nu seamănă deloc cu primele duhuri, are o înfăţişare sumbră şi nu vorbeşte deloc. Singurul gest prin care acesta îl poate ghida pe Ebenezer este mâna ce stă întinsă, arătând o anumită direcţie. Deşi Scrooge este foarte înspăimântat de fantomă, acesta o urmează către piaţă, acolo unde un grup de negustori discută despre moartea unui om foarte bogat, care însă va avea o înmormântare ieftină, deoarece nimeni nu doreşte să participe la ea. Apoi aude doi oameni ce vorbesc scârbiţi despre moartea unui avar. Duhul îl poartă mai departe către zona de periferie a oraşului, unde nişte oameni se laudă că au furat de la mort şi râd pe seama acestuia. Mai departe, trec pe la casa lui Bob, ca în final să ajunga la cimitir. În faţa unei cruci noi, Scrooge este uimit să descopere că misteriosul decedat, despre care oamenii vorbeau cu atâta silă şi scârbă, era de fapt… el!

Trăind şi auzind toate aceste lucruri groaznice, Scrooge se căieşte şi îl imploră pe duh să-i ofere o ultimă şansă, în schimbul unei transformări radicale. Când ridică privirea, bătrânul vede că duhul lipseşte, şi inspiră cu bucurie parfumul graţierii. Se coboară din pat plângând şi râzând în acelaşi timp, şi aleargă să întrebe un copil ce zi este (când umbli cu capul în nori pierzi noţiunea timpului). Aflând că este ziua de Crăciun, trimite copilul să cumpere un curcan mare pentru familia lui Bob. Apoi se îmbracă frumos şi iese pe strada, urând tuturor Crăciun fericit! Oamenii sunt atât şocaţi cât şi ironici, râzând de schimbarea bruscă a bătrânului, fapt care nu-l afectează cu nimic pe acesta.
În drum spre biserică se întâlneşte cu unul din oamenii ce strângeau bani pentru săraci, pe care îl cheamă şi-i oferă o donaţie considerabilă. După ce se termină slujba, Scrooge se plimbă pe străzi, ajungând şi la petrecerea nepotului său. A doua zi îi măreşte salariul angajatului său şi îi sprijină financiar familia.
*
Cele trei spirite au rolul de a-l ajuta să iasă din starea de indiferenţă şi să-şi redescopere bunătatea îngropată sub teancurile de bani. Experienţele trăite topesc inima de gheaţă a bătrânului şi rup lanţurile de ură agonisite de-a lungul anilor.
**
Capodopera lui Dickens a fost scrisă într-o perioadă în care apăruse industrialiazarea în Anglia. Patronii îmbrăcase haina lăcomiei, muncitorii deveniseră robotici, societatea începuse să se secularizeze, Crăciunul fiind cvasiuitat! „A Chrismas Carol” (scris iniţial datorită faptului că autorul nu mai avea bani să se întreţină), este o poveste moralizatoare, în care schimbarea, regretul şi iertarea ajută la câştigarea umanităţii pierdute. Datorită lui Dickens, mai târziu s-a stabilit vacanţa de Crăciun dar şi celebrul salut „Merry Christmas”!
***

Nu ştiu de ce, dar pare-mi-se mie că astăzi povestea e mai actuală ca niciodată! Societatea etalează destui Scrooge care uită să spună Ebenezer (până aici Dumnezeu m-a ajutat) pentru ce sunt, şi prea mulţi săraci pe lângă care trecem ca TGV-ul, chiar de Crăciun! Cu toate astea lumea sărbătoreşte! Majoritatea cu bradul, cu Moşul şi fără Isus!


_ Sefora Geantă_

luni, 8 decembrie 2014

Valentine's Day

Valentine’s Day. Reduceri, flori ofilite şi iubiri furate. Fete şi băieţi ţinându-se de mână în văzul tuturor. Pe vremuri era o ruşine. Azi, e chiar o mândrie, mai ales pentru puştoaicele de doişpe ani.
Fete triste şi frustrate că nu au un prieten de ziua lu’ Valentin ăsta. Lacrimi ascunse în colţul ochiului, zâmbete forţate, nervi că nu au primit SMS şi invidie că trandafiru’ lu’ Maricica are 2 petale în plus faţă de al  Mirabelei.
O zi plină de ipocrizie şi prefăcătorie...

Dimineaţă, la poarta şcolii, doi îndrăgostiţi. Băiatul are un trandafir. Cu mâna tremurândă i-l da prinţesei rostind: "Pentru... pentru... pentru astăzi!". Romantism sec. De la atâta stat cu nasul în calculatoare şi Facebook nu mai ştim să vorbim, să ne exprimăm sentimentele. Păcat... păcat de naţia noastră de poeţi.

 Profa de română se vaită ca suntem o ţară de cosmopolitani-împrumutăm sărbătorile de la alţii. Spune că românii au Dragobetele pe 24 şi că aia e sărbătoarea iubirii, nu Valentine’s Day. Eu cred că e aceeaşi mâncare de peşte, aceeaşi ipocrizie şi falsitate. Ambele sunt doar nişte sărbători comerciale. Dacă îl/o iubeşti, îi demonstrezi zilnic nu doar o dată pe an.

În staţia de autobuz alţi porumbei. Cu mâna în părul iubitei, dar cu ochii la fata de peste drum. Văd zeci de cupluri, fete cu trandafiri roşii în a căror petale sunt prinse bileţele de dragoste. În toată mulţimea trece şi o bătrână, cu un buchet de flori, tot roşii. Dar ale ei sunt 4 garoafe. Atunci îmi zic "Stai aşa! Lumea mai şi moare! Şi moartea nu ţine cont că e Sfântu’ Valentin"

Un bătrân se strecoara cu un buchet de lalele pentru băbuţa lui. O prietenă îmi povesteşte că un copil de clasa întâi i-a spus lu’ sor’sa să îi aducă un ursuleţ de acasa ca să i-l dea la prietena lui de Ziua Îndrăgostiţilor. Mai bine "Ziua Îngrămădiţilor" cum spunea o colega.
Mi-am întrebat un prieten ce face azi şi a zis că dă examen la mate. M-am bucurat enorm că n-avea habar că azi e Sf. Valentin. Unii au alte ocupaţii, mai şi învaţă, mai şi privesc la cer...

Fetele mele, dacă nu aţi primit nimic azi înseamnă că sunteţi serioase. Dacă nu aveţi iubit nu înseamnă că sunteţi urâte. Lucrurile greu de atins sunt cele mai preţioase.
Cu cât ridici un gard mai înalt în jurul tău, cu atât va fi mai demn cel ce va reuşi să-l sară.
S-a demonstrat că rata divorţurilor creşte cu cât ai mai mulţi iubiţi înainte de căsătorie. Apoi rămân copii cu un părinte, oropsiţi şi frustraţi.
Vă plângeţi că nu aveţi iubit azi, dar nu vă gândiţi că sunt unii ce nu au mamă de 8 martie.
Dacă primeşti cadouri de la mai mulţi, nu tre să fi mândră. Trebuie să îţi pui un semn de întrebare. Aminteşte-ţi că lucrurile ieftine atrag mulţi clienţi.

Azi toţi sunt sentimentali. Roşii ca trandafirii luaţi la juma’ de preţ. Mâine suntem iar gri şi morocănoşi. Aşa e mereu... Semnul iubirii e crucea, nu inimioara. Dragostea adevărată nu moare. Nu se ofileşte că florile atinse de brumă.

Să vă dea Dumnezeu cel mai bun partener! Dar să îl aşteptaţi. Dacă vi-l alegeţi voi, riscaţi să greşiţi, iar "love story-ul" vostru să nu mai fie cu "happy end".

Iar pentru cei căsătoriţi - să vă iubiţi din ce în ce mai mult. Să vă luaţi toată familia şi să o duceţi în cer, în bucuria veşnică, unde nu mai e Sfântu’ Valentin, iar îngerii reali îi dau slavă lui Dumnezeu, nu trag cu săgeţi în oameni cum face Cupidon.

(14 februarie 2014)


_Geantă Sefora_

luni, 1 decembrie 2014

România după 1 decembrie

1 decembrie. Fasole cu ciolan. Horă de amatori. Imn cântat pe 17 beregăţi. Steaguri şi steguleţe. Vin fiert şi costume populare. Armată, televiziune şi defilări. Lumânări şi reduceri la oalele pentru sarmale.

Azi tot românul e patriot. Poartă cu mândrie tricolorul, vorbeşte în versuri şi îşi drege glasul. Se adună prin pieţe, iese la strada principală. Nu ratează nici un prilej de socializare (sau de căpătat ceva). O mulţime de oameni veseli şi roşii la faţă (încă nu ştiu dacă nuanţarea asta se datorează frigului sau unor lichide "tari"), se îmbrăţişează călduros, pentru ca de mâine să reînceapă să se înjunghie pe la spate.

Nu mi-am schimbat părerea... Suntem o naţie de ciudaţi. 
Blestemăm ţara asta peste 360 de zile pe an, şi azi, brusc, o iubim şi suntem mândrii de cetăţenia noastră română.
Ne văităm ca nu avem locuri de muncă şi n-avem viitor între hotarele ei,  n-avem copii. Dar cine oare o fi făcut milioane de avorturi în câteva decenii? Tineretul ce trebuia să întreţină ţara nu a avut dreptul la viaţă! Acum suportăm consecinţele.
 Ne plângem că ne pleacă pruncii în diaspora şi nu ne mai vizitează cu anii, uitând că noi le-am implantat ideea asta în minte, încă din copilărie. Suntem nemulţumiţi de regimul politic, de 
conducători, de vecini, de străzi, de pensii. Aşa-i românu, vrea să-i pice totul din cer, de-a gata.

Astăzi însă uităm de toate inconvenientele şi defectele patriei, simţindu-ne mai români, "mai tineri, mai efervescenţi". Problema e că timpul nu stă în loc. Mâine e 2 decembrie şi euforia se va dizolva, lăsând la iveală problemele care, oricum, au fost tot timpul acolo.

Ce-i de făcut?

Cred că singurul mod prin care putem schimba ţara asta, este schimbându-ne pe noi. 
Nu guvernul, nu preoţii, nu autostrăzile, nu profesorii. Ci modul în care ne raportăm la ce se-ntâmplă, modul în care privim ce-i în jur. Dacă suntem în căutarea defectelor, avem mari şanse să le găsim. Dar şi calităţile se pot găsi la fel de uşor. Trebuie doar să vrem şi să ne uităm unde trebuie.

Priveşte mereu partea plină a paharului şi ia iniţiativă. Dacă toţi fac răul, tu fă binele. Dacă toţi sunt mincinoşi, tu spune adevărul. Dacă toţi sunt corupţi, tu fii cinstit. Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în ceilalţi. Încet încet, vei observa că tot mai mulţi oameni buni îţi apar în cale. 
România nu-i o ţară atât de săracă precum pare! Marile ei comori n-au fost descoperite încă. Marile ei comori se află în noi. Pentru că România nu-i o bucată de pământ, România este o singură inimă ce bate în milioane de trupuri.


Fii binecuvântată România, oriunde te-ai afla!                                                                                                                  

_ Sefora Geantă_