marți, 24 februarie 2015

Dacă într-o zi...

Dacă într-o zi o să îţi vină să plângi... Caută-mă!
Poate că te voi face să râzi. Dacă nu, pot să plâng alături de tine.

Dacă într-o zi vei vrea să fugi undeva departe… Nu te sfii să mă cauţi!
Nu promit că o să încerc să te opresc. Dar pot fugi alături de tine… 
Şi dacă vei vrea să o faci de unul singur… Promit că voi aştepta aici până te întorci. Exact în acelaşi loc...

Dacă într-o zi nu vei vrea să asculţi pe nimeni… Caută-mă!
Promit să fiu aici pentru tine. Şi voi fi foarte tăcută…

Dacă într-o zi vei radia de bucurie… Caută-mă neapărat şi spune-mi tot!
Ştiu cât de greu e să n-ai cu cine să îţi împarţi bucuriile, de teamă să nu te urască pentru că eşti fericit…

Dacă într-o zi vei vrea să asculţi o poveste, dar orice voce omenească ţi-ar deranja auzul… Caută-mă!
Am soluţia!
Mă poţi privi în ochi şi poţi „citi” orice doreşti… Dramă, bucurie, dor, speranţă…

Dacă într-o zi vei regreta faptul că te-ai născut… Caută-mă!
Îţi voi aminti toate momentele în care aş fi fost ruinată dacă nu erai tu…

Dacă într-o zi vei avea inima frântă… Caută-mă!
Vom strânge împreună toate bucăţelele şi, cu multă grijă şi răbdare, le vom lipi la loc. Cu „superglu” pentru suflete. În caz că nu ne iese din prima, vom încerca până obţinem rezultatul dorit.

Dacă într-o zi vei fi căzut şi nimeni nu va fi acolo să te ridice… uită-te mai bine în jur! Caută-mă cu privirea! Mă vei găsi uşor. 
În caz că n-o să te pot ajuta cu nimic… Măcar mă voi aşeza lângă tine.

Dacă într-o zi te vei simţi părăsit şi uitat de toţi. Dacă te vei simţi marginalizat sau înlocuit… Caută-mă!
Îmi voi face timp pentru tine. La orice oră din zi sau din noapte…

Dacă într-o zi vei avea probleme… Vino la mine cât de repede poţi!
Nu garantez că te voi scăpa de ele, dar ştiu pe Cineva pentru care nimic nu e imposibil…

Dacă într-o zi vei trece prin Valea Umbrei Morţii… Caută-mă!
O să îţi explic că umbrele nu pot face nici un rău. Şi că nu pot exista decât dacă, undeva, în apropiere,  este o sursă de lumină. Aminteşte-ţi mereu că e Cineva acolo sus şi le vede pe toate!

Dacă într-o zi te vei simţi cel mai ghinionist om din lume… Caută-mă!
O să îţi înşir toate binecuvântările şi toate lucrurile pentru care merită să te consideri norocos… Chiar dacă asta înseamnă să ne prindă seara cu lista neterminată…

Dacă într-o zi te voi dezamăgi (deşi nu doresc asta)… Mai oferă-mi o şansă!
Uneori, fiara rănită din mine poate ucide ce am mai scump pe lume, cu (şi mai ales fără!) voia mea…

Dacă într-o zi vei avea orice alt motiv pentru care să mă cauţi… şi chiar de n-ai avea. Fă-o fără să mai stai pe gânduri!
Ştii că nimic nu mă bucură mai tare decât să ştiu că pot să fiu disponibilă şi pot să ajut pe alţii…
Caută-mă oricând... O să încerc să îți fac ziua mai bună... chiar dacă asta înseamnă să-ți zâmbesc din sicriu, fără ca tu să-ți dai seama că eu, defapt, nu ma sunt, ci a rămas doar amintirea mea...



P.S. Mulţumesc tuturor celor care aţi răms lângă mine indiferent de situaţie. Chiar şi atunci când meritam cel mai puţin. Apreciez! Sunteţi singurii care aţi înţeles că atunci aveam cea mai mare nevoie de iubire...


_Geantă Sefora_

joi, 19 februarie 2015

Gloanţe, pietre şi dulcele somn al morţii

Iarna încă își rânjește colții ascuţiţi, undeva, ascunsă în spatele unui ghiocel. Aștept să plouă. Aștept să ningă. Primăvara n-o mai aștept. Vremea asta bună e doar fake. În fiecare an m-a păcălit, dar anul ăsta nu-i mai merge.

Parcă ceasul omenirii s-a oprit în loc (tare mă oftic fiindcă de data asta nu pot da vina pe bateriile chinezești). De la o vreme îmi pare că timpul trece din ce în ce mai greu.
Oare s-o fi întărit nisipul în clepsidra vieţii și nu mai vrea a curge către nemurire?
Cred că așteptarea îmi dă senzația asta ciudată.

M-am plictisit de natură amorţită și rece. Și de bisericile în care oamenii au aceeași stare sufletească ca şi copacii.
Gloanțele războiului ne șuieră pe la urechi, dar dormim în tranșee. Somnul dulce al morții. Nu ar fi mare efort pentru Rusia să ne omoare tinerii. Și așa sunt de mult în letargie...
Mersul pe stradă nu îți oferă garanţia că trăiești, nici contul de Facebook.
Nu tre să intrăm neapărat în conflict cu alte ţări ca să existe o lupta. Războiul cu duhurile necurate se dă continuu, fie că noi băgăm de seamă sau nu. O bătălie se dă şi în noi, între inimă şi minte, între iubire şi ură, între neprihănire şi păcat.

Oamenii de lângă noi cad seceraţi unul câte unul, însă nu-i observă nimeni. Și e infinit mai rău să mori zilnic, puţin câte puțin. Un glonț ucide doar o dată, după care mori și scapi. O vorbă, însă, poate răni la nesfârșit. Așa se explică ochii triști și inimile zdrobite mascate de zâmbete forţate și rimel.

Dacă stau tăcută, sunt suspectată de tristețe. Dacă râd, sunt acuzată de lipsă de seriozitate. Dar ăsta nu-i motiv să mă agit. Există lucruri mai importante pe lume...
Totuşi mă doare că deseori ne pierdem în detalii și uităm esențialul...

Sunt un amestec de zâmbete și lacrimi. Trăiesc zi de zi cu un gol în stomac, cu gândul că nimic nu va mai fi la fel.
Dacă n-o să mai existe un mâine, n-o să regret. Nu văd moartea ca pe un lucru rău, ci găsesc în ea un fel de eliberare. E luminiţa de la capătul tunelului, speranţa celui ce crede că dincolo e ceva mai bun.
Și atâta vreme cât sufletul încă mai are putere să zboare, cerul va fi întotdeauna mai aproape...

Aștept ziua când o să mă întorc Acasă. În țara fără lacrimi și fără tonuri de gri.
Aștept, mai ales, clipa când o să îmi iau în primire noile aripi.
Până atunci, mă folosesc de picioare. Și când mă lovesc de vreo piatră, mă gândesc că doar înaintând voi ajunge acolo unde am visat toată viața.

O viață tristă devine un chilipir, atâta vreme cât știi să îti rezervi o veșnicie de bucurie.




_Sefora Geantă_