Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2018

Cicatrici și reflecții

(Nu-mi place să scriu, în general, despre evenimente din viața mea, dar în urma insistențelor unui bun prieten am decis să împărtășesc și cu voi experiența aceasta...) Anu' ăsta mi-am luat primu' job, în vară. Direct peste hotare. Ca orice tânăr aveam planuri mari, elan și speranțe. Dumnezeu a vrut însă altceva de la mine... După 8 zile de lucru am avut un accident, nu grav dar suficient cât să mă imobilizeze la pat și să mă împiedice să mă întorc la muncă. M-am fâțâit prin tot felul de spitale, m-am confruntat cu un rasism pe care e greu să-l treci cu vederea și mi-am simțit inima grea ca plumbul. Ba chiar viermele disperării îndrăzni a vrea să-și facă loc în mintea mea. Tatăl unei prietene a stat cu mine ore întregi, dar a venit și o ușă la care a trebuit să se oprească. Testele grele ale vieții le dăm întotdeauna pe cont propriu... Și acolo unde oamenii nu mai pot interveni, nu rămâi decât tu cu tine însuți și mâna lui Dumnezeu. Mărturisesc, dincolo de ușa aia, aștep