marți, 19 ianuarie 2016

O inimă împărțită e pe jumătate moartă

Le găsim povestea pe paginile Sfintei Scripturi, dar sunt tipologii umane întâlnite și în ziua de azi, atât în societate, cât și în biserică. Intrăm în contact cu acest gen de persoane în mod frecvent, însă rareori învățăm din greșelile lor. Cain, Iona și fratele fiului risipitor sunt veritabile exemple de AȘA NU.

Cain
Cain era invidios pe Abel, că-i ieșeau toate bine. Predica, era lider de tineret, mergea în misiune, cânta în biserică, dădea îndemn la rugăciunea pentru bolnavi, facea școală dumnicală cu copiii și strângea până și colecta. Era multifuncțional. Și mai presus de toate, era plăcut în ochii lui Dumnezeu.
Iar lui… lui nu-i ieșea nimic. Oricât încerca. Așa că sâmburele invidiei a încolțit în mintea lui ideea să-și ucidă fratele. De ce? Pentru că așa sunt oamenii, când nu ajung la nivelul tău, încearcă să te coboare pe tine la al lor. 
Odată ideea gândită, prinse contur (și așa se născu replica din filmele western ”nu e loc pentru amândoi aici!”). Visând să rămână singurul slujitor, deci și cel mai bun, Cain nu mai stătu pe gânduri și-și pătă mâinile de sângele fratelui său. Sânge nevinovat, care însă, nu-i pătă și conștiința. Păcat. Rămas de unul singur, nu mai putu îndeplini nici slujba. Căci nu-i loc de lupi în țarcul oilor...

Iona
Statea la umbră și visa la o vacanță exotică. Plajă, umbreluțe, valuri. Dar se trezi din reverie când Dumnezeu îi spuse să meargă la Ninive. Bosumflat, luă drumul spre Tars, fugind de fața lui Dumnezeu și de responsabilitățile în plus. 
Plăti biletul și urcă, însă Domnul îi dădu planurile peste cap. Furtuna pentru Iona a fost ca aisbergul pentru Titanic – dovada că omul nu-i invincibil și că Dumnezeu are ultimul cuvânt de spus. Restu drumului îl făcu în burta peștelui și stătu acolo 3 zile și 3 nopți, nu pentru că l-ar fi pus Dumnezeu sub disciplină, ci pentru că abia în final îi trecu prin cap să se roage (probabil abia atunci i  se termină bateria la telefon și își aminti de ultima soluție - rugăciunea). 
Peștele îl vărsă pe uscat și Iona sărută pământul, hotărât să nu se mai urce vreodată în vreo barcă. La al doilea îndemn venit de sus, a plecat la Ninive și a vestit oamenilor mesajul din partea Domnului. Ninivenii s-au căit și și-au plâns păcatul, însă Iona a fost invidios pe iertarea lor, de parcă nu se bucurase și el de mila lui Dumnezeu. 
Și a trăit mai departe continuând să gafeze, pe motiv că din greseli învață omul...

Fratele fiului risipitor
Era fratele mai mare, mai responsabil, mai devotat. Când fra-su plecă în lume cu partea lui de moștenire, începu să fie și mai pios, dorind cu orice preț să-i demonstreze tatălui că-i diferit de stricatu ăla mic. 
Începu să lucreze mai cu spor, mai ales când era tatăl prin zonă. Își rupse legăturile cu amicii, că de!, trebuia să aibă grijă de averea rămasă, că doar rămăsese partea lui, iar ei aveau prea des pofta de miel la proțap. Se îngropă în hârtii și comisioane și lucra până noaptea târziu, bucuros la gândul că mezinul nu-i mai fura atenția pe care o primea de la babac. Și tare se mai oftica văzând că bătrânului numai la „desfrânat„ îi era gândul. 
Într-o seară, mai stătu la firmă peste program, când auzi mare tam-tam și-l sună pe secretar să-l întrebe care-i baiu. Când află că fratele mai mic se întoarse acasă și tatăl dădea o petrecere în cinstea revenirii lui, luă foc și porni val-vârtej să-i ceară părintelui socoteală pentru toată risipa ce o făcea cu frati-su. Făcu un spectacol de toată frumusețea, și nu uită să menționeze ce viață exemplară dusese el, în comparație cu acela pe care nici „frate„ nu-l mai numea.


Ce au aceste 3 personaje în comun? Invidia. Care se naște din egoism. Dezbinarea. Și faptul că nu îi erau dăruiți Domnului în totalitate. Ci făceau totul cu jumătate de măsură.


Ce învățăm de la ei?
1.      Că poți aduce jertfe lui Dumnezeu și fără să ai inima schimbată, adică poți sluji în biserică, dar nu din dragoste de Dumnezeu, ci din dorința de a fi remarcat și apreciat.
2.      Că poți să auzi glasul Domnului, dar să nu ții cont de el. Și că uneori ai nevoie să ajungi la capătul puterilor ca să realizezi cât de mic ești tu și cât de mare este El.
3.      Că poți să fii în Casa Tatălui, dar să-l urăști pe fratele tău. Să fii cu trupul în biserică și cu inima în lume. Să crezi că ești salvat, dar cel pierdut să fii chiar tu.
4.      Că invidia și calea Lui nu se intersectează niciodată. Și n-ai dreptul să judeci pe altul pentru că păcătuiește în mod diferit decât o faci tu. Cine-i fără păcat să arunce primul cu piatra…
5.      Că Dumnezeu oferă o a doua șansă și că iubește orice păcătos, indiferent de trecutul lui, atâta vreme cât își cere iertare.
6.      Că dacă nu ești un om dedicat și sincer înaintea lui Dumnezeu, nu poți sfârși decât într-un singur mod - prin a intra în anonimat.

7.      Și că Dumnezeu e un Dumnezeu al dreptății. El nu rămâne niciodată dator!



__ Sefora Geantă_