vineri, 26 septembrie 2014

Tristeţea fericirii...

Trăim într-o societate în care ne lovim de tristeţe la fiecare pas. De dimineaţa până seara vedem oameni cu faţa ca lama de brici. Posaci. Morocănoşi. Oameni care stau cu capetele plecate şi preferă mai bine să îşi privească pantofii jerpeliţi decât interlocutorii. Iar atunci când ridică ochii din pământ aruncă numai priviri pline de ură. Oameni care se complac în suferinţă. Oameni depresivi. Oameni care îşi târăsc picioarele deznădăjduiţi...

John Steinbeck spunea că  „Un suflet trist ucide mai repede decât un microb”, iar eu îi dau dreptate în totalitate. Tristeţea este, în cele mai multe cazuri, mai periculoasă decât cancerul. De aceea Biblia insistă asupra bucuriei. Oamenii, şi mai ales creştinii, trebuie să fie veseli. Nu numai datorită faptului că avem n motive să fim fericiţi şi mulţumitori, ci şi pentru că românii - din fire pesimişti şi tragici, au nevoie de noi modele, au nevoie să vadă oameni bucuroşi. Şi din păcate se găsesc tot mai puţine specimene de acest gen în ţara cu miros de fân proaspăt cosit şi spitale pline ochi.

Zilele trecute, un prieten bun îmi spunea că „uneori e bine să fim trişti, chiar dacă nu e un sentiment plăcut, pentru că tristeţea e un fel de practică a maturităţii...”

După aceea l-am citit pe Armando Palacio Valdes, care afirmă că „Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel...” şi am rămas pe gânduri... Oare e bine sau nu să fi trist?

Fiind un om curios din fire, îmi place să caut răspunsuri. De aceea am ales să adresez câteva întrebări mai multor tineri, ca să văd cum se raportează ei faţă de acest subiect - tristeţea.
(Persoanele intervievate au vârsta cuprinsă între 15 şi 22 de ani şi sunt membrii mai multor confesiuni religioase)


Prima întrebare: „De ce sunt oamenii trişti?”

Jumătate din răspunsuri au conţinut cuvântul PROBLEME. Mi s-a răspuns că oamenii sunt trişti din cauza problemelor financiare, din cauza relaţiilor proaste, a lipsurilor. Sunt trişti pentru că se concentrează prea mult pe ce nu au. Sunt trişti din cauza nemulţumirii. Din cauză că Dumnezeu lipseşte din viaţa lor...

O fostă colegă mi-a spus că „oamenii sunt trişti pentru că au aşteptări prea mari de la viaţă”
Alta a zis că „Oamenii sunt trişti pentru că se axează prea mult pe ce le lipşeste. Sunt trişti pentru că aşa e la modă şi pentru că au uitat de micile minuni ale vieţii, minuni ce se găsesc peste tot în jur.”
Un băiat a răspuns simplu „Nu ştiu... dar sunt trişti.”

A doua întrebare: „Este bine sau nu să fi trist?”

La această întrebare 70% din răspunsuri au susţinut faptul că este bine să fi trist, dar că tristeţea nu trebuie să fie o stare de spirit generală.

  • „ Fără tristeţe nu ai şti să te bucuri cu adevărat... „
  • „...tristeţea e un fel de practică a maturităţii... „
  • „ Dacă nu ai fi trist, nu ai şti cum e să fi fericit! ”
  • „ Cum vrei să cunoşti bucuria dacă nu ai fost cândva trist?! „

A urmat apoi „Ce faci când vezi un om trist?”

La aceasta peste 90 % dintre subiecţi au spus că încearcă să ajute persoana respectivă, să o încurajeze, să o facă să râdă. Asta dovedeşte, fie că ştim teorie, dar practica ne omoară (pentru că sunt atâţia elevi/tineri care intră în depresii şi se sincid tocmai din cauza faptului că nimeni nu îi încurajează, nimeni nu empatizează cu ei, nimeni nu le oferă o mână de ajutor), fie că suntem nişte mincinoşi profesionişti ascunşi după măşti rimelate şi bărbi de Moş Crăciun.

O tânără mi-a răspuns sincer „În mod firesc aş spune că încerc să îl ajut, însă nu fac asta. Nu prea bag în seamă oamenii trişti”. Altcineva zicea „ De multe ori ajut oamenii trişti, îi fac sa râdă, îi încurajez, dar am momente în care mă feresc de ei pentru simplul fapt că nu mă simt în măsură să le ridic moralul. „


miercuri, 17 septembrie 2014

Te LOVEște sau nu?

Mor când aud tinerii spunând: "M-am îndrăgostit de ea/el în timp ce traversam strada... A fost dragoste la prima vedere!"
Nu! N-a fost dragoste la prima vedere, a fost prostie la prima vedere!
Nu poţi să te îndrăgosteşti de un om din mers, nici din mesaje sau conversaţii pe net, nici din pozele  care le pune pe Facebook!

Trebuie să petreci timp cu omul respectiv. Să îl vezi cum reacţionează în diferite situaţii... Tre` să te convingi că e ceea ce afirmă că e! Să vezi ce face când îşi dă cu ciocanul în deget - înjură sau nu? - să vezi dacă mulţumeşte, dacă ştie să se comporte, dacă are respect... Să vezi cum se poartă cu familia lui și cu prietenii vechi, dar mai ales cu oamenii care îi sunt inferiori dintr-un punct de vedere sau altul.

Niciodata nu poţi ştii că în spatele îngerului de pe Facebook nu se ascunde un drac.

Dragostea nu e să o iubeşti pentru că e 90-60-90, nici pentru că el e un pachet de muşchi. Nu e corect să îl iubești pentru că e cel mai popular băiat din școală, nici pentru că e fată bogată și îți dă bani de țigări. Nici pentru că are Mercedes, nici pentru că e tacsu' mare patron.

Dragostea e să fi cu ea chiar dacă e paralizată, să rămâi alături de el chiar dacă e pe patul de moarte.
  * Era cu o săptămână  înainte de nuntă. Mergeau spre peronul gării ținându-se de mână. Nu o privea, dar îi simțea mâna caldă și tremurândă. Brusc nu a mai simțit-o aproape și s-a întors să  vadă ce e cu  ea. A auzit trenul venind, dar ea nu mai era… se dezechilibrase și alunecase pe șine. Când el a observat, a fost prea târziu. Trenul a trecut în viteză și i-a tăiat picioarele fetei. A luat-o, aproape moartă și a dus-o la spital. A supraviețuit, dar a rămas imobilizată într-un cărucior, pentru totdeauna… Peste puțină vreme au făcut nunta. Nu a părăsit-o pentru că nu mai avea picioare, ci a decis ca el să fie picioarele ei pentru restul vieții. Au trecut mai bine de 50 de ani de atunci. Încă sunt împreună… iar în zilele cu soare ai ocazia să vezi doi bătrânei scăldându-se în marea de raze aurii. Au fost alături și la bine și la greu și pot spune că dragostea lor a fost una adevărată.


Dragostea te ţine alături şi când a câştigat 10.000 € şi când l-a dat în şomaj, şi când a rămas orb şi când are riduri. Dragostea te ține alături o viață întreagă. Dar ca să iubești trebuie să rabzi, să treci cu vederea defecte, să ierți, să uiți, să ajuți… Dragostea e meserie grea. Ea vine singură, dar nu rămâne decât dacă e întreținută.

O dragoste stârnită prea devreme este drumul care duce fix către suferintă şi  dezamăgire! Din acest motiv se sinucid sute de tineri, iar mai mulți intră în depresie. Pentru că nu știu să facă diferența dintre cele 3 verbe –  „A PLACE” (sinonim cu ACUM), „A FI ÎNDRĂGOSTIT” (sinonim cu PENTRU O VREME) și „ A IUBI” ( sinonim cu PENTRU TOTDEAUNA).

Dragostea nu-i joacă de copii. Nu e pentru puştii care tocesc tastaturile în NFS, nici pentru copilele imature care fac pe victimele pentru a fi în centrul atenţiei. Nu e pentru egoiști, nici pentru fricoși.
Dragostea e din Dumnezeu şi nu putem cunoaşte dragostea adevărată pâna nu îl cunoaştem pe El.

Nu vă înjugați la juguri nepotrivite!
Nu iubiți cu ochii, ci cu inima! 
Nu alegeți voi, ci lăsați-L pe Dumnezeu să aleagă. El nu face niciodată greșeli. 
Lăsați-vă conduși de mâna Lui și veți vedea cum lacrimile se vor transforma în bucurie, durerea în fericire și amărăciunea în sirop.


P.S. Aveţi grijă cu dragostea. Cine se joacă cu focul riscă să se ardă... Şi încă ceva... ţineţi minte că în foc  e diavolul... Aşa că fugiţi de el.


_Sefora Geantă_

joi, 11 septembrie 2014

Poate asta e ultima toamnă tristă...

Azi sunt tristă...

Sunt amărâtă pentru că iar a venit toamna şi în aer deja se simte izul morţii.
Zilele sunt mai scurte şi nopţile mai reci. Norii acoperă cerul şi îmi picură în suflet stropi mai grei ca mercurul... 
Cu fiecare frunză care se desprinde din ramurile copacilor, simt cum se rupe ceva din inima mea. 
Așa sunt eu toamna... tristă.

A mai trecut o vară din viaţa mea şi sunt cu un anotimp mai aproape de "ultimul ceas". 
Pentru unii, viața e vis. Pentru alții coșmar. Lucrul cert e că pe toți ne trezește din somn moartea…

S-a mai dus o vacanţă. Vacanţă care m-a schimbat mult. Am realizat că azi sunt mai săracă decât acum 3 luni... am pierdut prieteni, timp, încredere...

Credeam că dacă semăn iubire în oameni, o să-i culeg roadele, dar încă o dată am înțeles că glia e mai statornica decât ei - în ea semeni grâu şi tot aia seceri.

Credeam că prietenii mei sunt îngeri trimişi de Dumnezeu să îmi înfrumuseţeze călătoria aici jos. Dar am înţeles că nu toţi sunt îngeri buni. După ce realitatea m-a lovit,  mi-a şoptit rece: "Ai grija în cine te încrezi! Şi diavolul a fost cândva un înger..."
Oamenii trădează, uită, dezamăgesc, dar Dumnezeu… niciodată! Când toți pleacă, El rămâne. Când toți uită, El își aduce aminte. Când toți rănesc, El vindecă. Pentru că El e Dumnezeu, și e unic… Mă bucur că e un Dumnezeu atât de mare încât ajunge pentru toți. E Dumnezeul tuturor și nu face diferențe.

În iunie mi-am făcut o listă de dorinţe şi  mi s-au îndeplinit 99% din ele. Ştie El de ce nu a împlinit-o pe ultima. Şi cred că e mai bine ca eu să nu ştiu. Uneori, când Dumnezeu nu răspunde la rugăciuni, nu înseamnă neapărat că spune „Nu!” , ci „Nu acum!”

Mă uit în jur, la oameni. Suntem din ce în ce mai nepăsători. Ne-am legat tot mai mult de pământ. Suntem prea ocupați să ne uităm la verdele ăsta trecător. Vedem bani verzi, iarbă verde, uneori cai verzi, dar pierdem din vedere cerul și albastrul țării promise. Am început să știm prețurile tuturor  lucrurilor, dar nu și valoarea lor. Din zori până seara alergăm după poftele noastre, alergăm să strângem tot mai mult și uităm că nu vom lua nimic cu noi dincolo. Singurul lucru pământesc cu care poți trece de vama cerească e omul de lângă tine. Dar, în răutatea noastră, nu vrem să împărțim nici măcar cerul… și așa riscăm să nu mai avem nici noi parte de el…


Singura mea speranţă e că nu voi sta aici pentru totdeauna. Cineva, cândva, mă va smulge cu tot cu rădăcini, va scutura noroiul păcatului şi mă va lua acolo sus, acasă... Acolo unde, mulțumesc cerului, nu e niciodată toamnă. Nici tristețe…

Poate asta e ultima toamnă tristă...
Tu... știi unde te duci?
Tu... ai cu cine pleca? 
Poate asta e ultima toamnă tristă... Poate asta e toamna ta... Prețuiește timpul și nu îl lăsa să treacă pe lângă tine. Cum spunea și Octavian Paler, ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată...


_Sefora Geantă_

luni, 8 septembrie 2014

Scurtă despărţire



Vă las în valea acestei stinse plângeri
Orice sfârşit vesteşte-un început,-
Mă duc eu primul sunt mai priceput,
Să pun din vreme şeile pe îngeri .

Zvîntaţi cu zâmbet aripile plânse,
V-aştept la grajdurile de zmarald,-
Nu vă grăbiţi, dabia-i amiaz şi cald
Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse .

Când veţi veni-n amurg sub înserare,
Vom călări frumoşi prin elizeu,
În cavalcadă, pân-la Dumnezeu
Descălecând la tronu-i, la picioare.

Ne-om prosterna cu frunţile alese
Pe lespedea de nouri, luminată,-
Cel mai frumos din noi va spune: "Tată,
Ţi s-au întors feciorii cu mirese.

Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine
Şi rău a fost pe drumul străbătut,
Dar tot ce-ai scris să facem am făcut
Şi nu te-a dat nici unul de ruşine.

Acuma ne-am întors cu toţi, -ne iartă
Ce altă slujbă ne aşteaptă, Tată?!"

...................................

Zvântaţi cu zâmbet aripile plânse,
V-aştept la grajdurile de zmarald,-
Nu vă grăbiţi, deabia-i amiaz şi cald
Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse.


autor Teodor Pică

duminică, 7 septembrie 2014

Pentru tineri...

Suntem tineri.
Sângele ne curge mai repede prin vene.
Ne îndrăgostim de 17 ori pe zi.
Vrem imposibilul.
Ne rezumăm doar la ACUM şi nu prea ne pasă de ce VA URMA.
Ne credem mari şi tari, invincibili şi puternici, iar când viaţa ne loveşte cădem seceraţi.
Avem probleme şi totuşi nu lăsăm pe nimeni să ne ajute.
Strigăm disperaţi după ajutor, iar când cineva ne întinde mâna, suntem prea mândrii să acceptăm sprijinul lor.
Ne deschidem sufletul greu.
Afişăm un zâmbet fals şi încercăm să mascăm durerea sfâşietoare din interior.
Îi minţim pe cei din jur şi ne minţim pe noi înşine.
Alergăm după toate plăcerile posibile, dar uităm că sunt trecătoare.
Mergem în baruri ca să punem poze pe Facebook şi să ne dăm "jmeni".
Fumăm şi ne drogăm doar ca să fim acceptaţi de anturaj.
Nu ne respectăm părinţii şi le trântim uşa în nas.
Punem mult prea mult accent pe frumuseţea exterioară, şi uităm că odată cu trecerea anilor trece şi ea.
Iubim animale, maşini, case, dar nu iubim omul de lângă noi.
Dăm check-in de la magazinul din colţul străzii.
"Iubim" cu interes.
Bârfim.
Furăm.
Nu punem deloc preţ pe sufletul unui om, ci doar pe înfăţişare.
Şi mai presus de toate, uităm că există Cineva care vede tot,  aude tot, ştie tot!
Mereu ne comportăm ca şi cum El ar fi mort...
Pur şi simplu nu ne pasa de viaţa noastră.
Şi într-o zi, când vom da ochii cu moartea, va fi prea târziu.
Prea târziu să ne pară rău.
Prea târziu să mai schimbăm ceva...

Schimbarea trebuie să înceapă de AZI... pentru că mâine nu e al nimănui!


_ Sefora Geantă _

vineri, 5 septembrie 2014

Viața după Facebook - de Sefora Geantă

Am dezactivat Facebook-ul de mai bine de două luni. (Pentru cei care cred că "nu există viaţă după... Facebook" : încă trăiesc!) Am învăţat multe în perioada asta...

 1. Facebook-ul îţi face legătura cu oamenii de pe tot globul, dar îţi rupe legătura cu Dumnezeu. Timpul pierdut dând like-uri şi comm-uri îţi micşoarează timpul tău cu Dumnezeu. Timp puţin cu El - relaţie proastă cu Cerul.

 2. Nu toţi cei ce îţi sunt prieteni pe Facebook îţi sunt prieteni şi în viaţa reală. Cunosc cazuri de persoane care îşi dau like, dar în realitate… nu se suportă! Cred că și voi știți…

 3. Există o diferenţă majoră între cine eşti cu adevărat şi cine te dai pe Facebook. Mulţumită Photoshop-ului, fetele dau kg jos, băieţii îşi pun pătrăţelele, chelioșii au păr şi babele arată cu 40 de ani mai tinere... Oamenii au o viaţă zbuciumată, dar pe Facebook o fac să pară roz. Tinerele se îndrăgostesc de vedete şi se pun în relaţii cu ele ca să dea bine. Tinerii încearcă să pară "macho" dar în realitate se tem de întuneric. Facebook e cartea măştilor. În funcţie de situaţie oamenii afişează zâmbete false, boturi de raţă, priviri seducatoare etc. Iar realitatea e cu totul alta. Acasă ascultă manele şi pe reţelele de socializare distribuie melodii pop, rock... Sau mai grav: creștine! Tot ce se întâmplă pe Facebook este ca să te vadă alţii! Dar să te vadă perfect, cu viaţă de nota 10 şi corp de invidiat. Falsitate maximă!

 4. Maturitatea vine când nu mai postezi orice pe net! Au ajuns oamenii să dea check-in şi din toaletă (scuzaţi adevărul spus brutal). "Bând Pepsi pe malul stâng al canalului" / "Mâncând pâine în drum spre casă" / "Uitându-se la telefon cu Florykyka Tha" Prostiile astea nu te fac interesant! Te fac penibil şi imatur!

 5. Se minte mult mai uşor pe net. Puştoaice de 12 ani se dau de 17. Pitici de 1,57 se dau de 1,83. Iar cei de 120 de kg au doar 77. E uşor să minţi un om când nu ești face to face. Glasul şi expresiile feţei nu te dau de gol când eşti în spatele PC-ului, și mai ales, nu trebuie să-l privești în ochi… Un băiat şi-a dat întâlnire cu o fată de pe Facebook. În faţa gării, la 3:30, doi bărbaţi aşteptau, şi baiatul nostru a descoperit că Marioara lui era de fapt Marinel...

 6. Facebook-ul te face mai trist. Văzând pe alţii fericiţi (doar pe Facebook, pentru că în realitate toţi avem probleme) râvneşti la fericirea lor, hainele lor, prietenii lor. Şi, neputând să le ai eşti mereu nemulţumit şi nefericit.

 7. Facebook-ul te îmbolnăveşte. Sute de tineri au probleme cu ochii, coloana şi chiar greutatea datorită sedentarismului şi holbării în monitoare.

 8. Facebook-ul te apropie de oamenii de la distanţă şi te depărtează de oamenii din apropiere (familie, vecini, prieteni vechi etc.) Am ajuns să îl cunoaștem pe Nelson din Africa de Sud, dar nu știm cum îl cheamă pe vecinul de la etajul de mai sus/jos.

 9. Nu poţi să te îndrăgosteşti de un om de pe Facebook. Adică poţi, dar e greşeala vieţii tale. Nu poţi cunoaşte un om din mesaje sau foto, fară să petreci timp cu el. Pe rețelele de socializare toți sunt politicoși, dar pe stradă? Facebook-ul e plin de fotomodele, excentrici și hipsteri. Dragostea pe net e dragoste oarbă şi falsă. Feriţi-vă de ea!

 10. Când nu mai ai Facebook eşti mult mai fericit, ai mai mult timp pentru cei dragi şi înveţi să preţuieşti mai mult momentele petrecute în preajma oamenilor pe care îi iubeşti. Înveţi să faci eforturi pentru a-ţi vedea prietenii de departe şi nu te mulţumeşti doar cu un mesaj. Dragostea cere sacrificii. Relaţia cu cerul se îmbunătăţeşte şi în loc să te simţi "happy cu Vyo de la Ciorogârla", te simţi "binecuvântat în prezenţa Tatălui".

 Caution: Facebook-ul e nociv! Renunţaţi la virus.

 P.S. Viaţa fară Facebook e mult mai bună! Din experiență o zic! Încercați…