Ultimă scrisoare
Nu-s nici poet, nici filosof. Și nici rănit pe patul de moarte, să scriu cele mai frumoase scrisori (cum zicea Robertson). Sunt un om simplu, ce a iubit, și caută puterea să o facă în continuare, trăgându-și sufletul din mers. De aceea îmi storc azi inima să iasă din ea cuvintele pe care ne temem, de multe ori, să le rostim... și scriu această ultimă scrisoare. Căci... dacă te iubesc pentru că mă iubești... e asta dragoste... sau troc? Mulțumesc... Celor ce m-ați iubit când meritam cel mai puțin. Fie că ați știut-o sau nu... atunci aveam cea mai mare nevoie. Celor al căror umăr a purtat urma lacrimilor mele. Pentru că voi nu v-ați ferit să vă murdăriți sufletul de suferințele altora. Celor care mi-ați luminat zilele cu optimismul vostru, oricât am insistat eu că viața frumoasă e numai în filme. Probabil (și mai mult ca sigur!) e culoare dincolo de alb-negrul meu. Celor care v-ați rupt din timpul vostru pentru mine, conștientizând, totuși, că acele clipe nu ...