SeforaSeah

Obișnuiam să cred că dacă dai tot ce poți, o să fie bine. Adevărul e că poți să faci totul ca la carte și totuși să sfârșești nefericit. În viață vei da mereu de nedreptăți, dar asta nu-i o scuză pentru compromisuri. Nici să te dai bătut. Unii-s făcuți să fie lupi singuratici și asta nu poate fi schimbat. Sunt plimbări pe care trebuie să le faci de unul singur. Iar din plecările unora, înveți mai mult decât din încurajările lor. Obișnuiam să cred că există o soluție pentru toate. Adevărul e că oricât ai încerca în relațiile interumane, nu depinde numai de tine. Timpul nu-i de pierdut încercând să schimbi oameni ce, de fapt, nu vor să fie schimbați. Nu toți îți împărtășesc viziunea și nu toți au curiozitatea de a păși dincolo de ce rezervă o perspectiva obișnuita asupra vieții. Nu este de condamnat, dar nici de ascuns sub preș, faptul că există și oameni care se mulțumesc, pur și simplu, cu puțin. Obișnuiam să cred că suferința trebuie evitată. Că e un lucru rău. Adevărul e că

Nu-s nici poet, nici filosof. Și nici rănit pe patul de moarte, să scriu cele mai frumoase scrisori (cum zicea Robertson). Sunt un om simplu, ce a iubit, și caută puterea să o facă în continuare, trăgându-și sufletul din mers. De aceea îmi storc azi inima să iasă din ea cuvintele pe care ne temem, de multe ori, să le rostim... și scriu această ultimă scrisoare. Căci... dacă te iubesc pentru că mă iubești... e asta dragoste... sau troc? Mulțumesc... Celor ce m-ați iubit când meritam cel mai puțin. Fie că ați știut-o sau nu... atunci aveam cea mai mare nevoie. Celor al căror umăr a purtat urma lacrimilor mele. Pentru că voi nu v-ați ferit să vă murdăriți sufletul de suferințele altora. Celor care mi-ați luminat zilele cu optimismul vostru, oricât am insistat eu că viața frumoasă e numai în filme. Probabil (și mai mult ca sigur!) e culoare dincolo de alb-negrul meu. Celor care v-ați rupt din timpul vostru pentru mine, conștientizând, totuși, că acele clipe nu

E din nou acea perioadă a anului... Așteptată de multe, detestată de și mai mulți. S-au umplut iar magazinele de inimioare roșii și Facebook-ul de postări ieftine. S-au triplat prețurile trandafirilor, dar tot degeaba când atâtea buchete de flori au pornit în căutarea unei inimi și n-au găsit decât o vază...  Și parcă-ncepe să miroasă a primăvară afară. Păcat că iarna din suflet nu ne-o topește nici căldura verii... *   „Ce-o să faci anul ăsta de 14 februarie?” „O să-mi petrec ziua cu my valentine. ”, ar răspunde unii. (alt termen nenorocit! Un kitsch care încearcă a îmbrăca în cuvinte frumoase interesul, perfidia și profitorismul lumii în care trăim. Că nu mai e iubire fraților, nici măcar în ziua îndrăgostiților! E numai valentinism – relații de sezon, pentru cadouri, excursii și plăceri.) Trădată de oameni, iubirea pleca... încet, dar departe...  „O să reamintesc fiecărui cuplu întâlnit, că într-o zi or să se despartă!”, mi-au zis alții. Ar fi lumea numai curcubei