vineri, 29 decembrie 2017

Trecând prin viață și lăsând viața să treacă prin mine - 2017

Obișnuiam să cred că dacă dai tot ce poți, o să fie bine. Adevărul e că poți să faci totul ca la carte și totuși să sfârșești nefericit. În viață vei da mereu de nedreptăți, dar asta nu-i o scuză pentru compromisuri. Nici să te dai bătut. Unii-s făcuți să fie lupi singuratici și asta nu poate fi schimbat. Sunt plimbări pe care trebuie să le faci de unul singur. Iar din plecările unora, înveți mai mult decât din încurajările lor.

Obișnuiam să cred că există o soluție pentru toate. Adevărul e că oricât ai încerca în relațiile interumane, nu depinde numai de tine. Timpul nu-i de pierdut încercând să schimbi oameni ce, de fapt, nu vor să fie schimbați. Nu toți îți împărtășesc viziunea și nu toți au curiozitatea de a păși dincolo de ce rezervă o perspectiva obișnuita asupra vieții. Nu este de condamnat, dar nici de ascuns sub preș, faptul că există și oameni care se mulțumesc, pur și simplu, cu puțin.

Obișnuiam să cred că suferința trebuie evitată. Că e un lucru rău. Adevărul e că ne consumăm prea mult crezând că sentimentele negative trebuie suprimate. Dar e nevoie să înțelegem  că nu din starea de comfort se naște progresul. Nimic nu ține, ce-i drept, pentru totdeauna. Nici fericirea, dar nici durerea. Dar soarele nu stralucește nicicând mai tare decât în urma furtunilor...

Obișnuiam să cred că lupta e pierduta atunci când totul începe să o ia la vale. Adevărul e că valea nu e capat de drum, ci locul unde îți tragi sufletul pentru a fi pregătit să urci pe un munte și mai înalt decât precedentul. Toate încercările prin care treci, te pregătesc pentru lucrurile pe care le-ai cerut. Comfortul, cum spuneam, e o zonă plăcută, dar infertila.

Obișnuiam să cred că e datoria părinților mei să mă iubească, să mă sprijine și să fie acolo pentru mine, pentru că "asta fac părinţii". Adevărul e că nici măcar iubirea familiei nu trebuie să o consideri de apucat, pentru că-i un dar de care nu mulți se pot bucura. Dovada - orfelinate pline, avorturi pe bandă rulantă, nou-nascuţi aruncaţi în pubele... 

Obișnuiam să cred ca există oameni indispensabili și că viața, cumva, nu merge înainte fără ei. Adevărul e că nu vezi că Dumnezeu e tot ce ai nevoie, până când Dumnezeu nu e tot ce ți-a rămas. Faptul că n-ai pe nimeni de partea ta nu te poate opri din înaintat. Sunt dușuri reci prin care trebuie să treci ca să vezi lucrurile mai clar. Fii tare! Te ai pe tine însuți. Plus că nu ești niciodată cu adevarat singur într-o lume unde există un Dumnezeu care nu-ți întoarce niciodată spatele.

Obișnuiam să cred că sunt persoane și lucruri care te pot face fericit. Adevărul e că nimeni nu te poate mulțumi în vreun fel, până nu ești mulțumit de tine însuți. Nu-i vorba de ce îți spun alții, e vorba de ce-ți spui tu, ţie, în momentele de reflecție, când te privești în oglindă, când te vânează insomnia... Să nu-ți fi propriul călău...

Dar... Dacă până azi, obișnuiai să crezi că se poate să trăiești oricum, ei bine, adevărul e că, de Dumnezeu și de moarte nu poți fugi la nesfârșit.


Morala: Adevărul nu poate să te facă liber până nu descoperi minciuna care te ține legat.


_ Geantă Sefora_

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu