O cutie neobișnuită
E o noapte friguroasă de iarnă, aproape la fel de rece ca inimile multora. Afară șuieră vântul biciuind necruțător fețele curajoșilor care încearcă să-l înfrunte, iar deasupra tuturor o ploaie de stele amintește că nimic nu e veșnic. În cameră e semi-întuneric, lemnul trosnește în foc, iar flăcările proiectează pe pereți un joc de umbre care-mi amintește de copilărie. Vrăjit de dansul lor și copleșit de căldură, cad într-un somn adânc și când mă trezesc sunt... în rai. Un înger strălucitor cu aripi ca vata de zahăr mă îndrumă către o încăpere uriașă. E atât de mare că nu pot să o măsor nici măcar cu privirea. De-o parte și de alta a pereților, de la podeaua de cristal până la tavanul care e atât de departe încât nu-l văd, sunt așezate rafturi pline de cutii. Camera e scăldată într-o lumină caldă și blândă ca razele zorilor de zi... Și totul e atât de imaculat! Podeaua. Pereții. Îngerul... Fiecare cutie e împachetată frumos, ca un cadou, în hârtii strălucitoare argintii și aur