O cutie neobișnuită
E o noapte friguroasă de iarnă,
aproape la fel de rece ca inimile multora. Afară șuieră vântul biciuind necruțător fețele curajoșilor care
încearcă să-l înfrunte, iar deasupra tuturor o ploaie de stele amintește că
nimic nu e veșnic. În cameră e semi-întuneric, lemnul trosnește în foc, iar
flăcările proiectează pe pereți un joc de umbre care-mi amintește de copilărie.
Vrăjit de dansul lor și copleșit de căldură, cad într-un somn adânc și când mă
trezesc sunt... în rai.
Un înger strălucitor cu aripi ca vata
de zahăr mă îndrumă către o încăpere uriașă. E atât de mare că nu pot să o
măsor nici măcar cu privirea. De-o parte și de alta a pereților, de la podeaua
de cristal până la tavanul care e atât de departe încât nu-l văd, sunt așezate
rafturi pline de cutii. Camera e scăldată într-o lumină caldă și blândă ca
razele zorilor de zi... Și totul e atât de imaculat! Podeaua. Pereții. Îngerul...
Fiecare cutie e împachetată
frumos, ca un cadou, în hârtii strălucitoare argintii și aurii. Și de fiecare e
agățată câte o etichetă. Mă apropii încet, încercând să deslușesc scrisul și
observ că pe fiecare e trecut câte un nume. Miliarde de cutii cu miliarde de
nume, în toate limbile pământului. Destule pentru toată lumea! Mă întreb ce-o
face Dumnezeu cu atâtea cutii și cât de mare e cerul dacă încăperea asta nesfârșită
e doar o fărâmă din el...
Îngerul îmi arată una dintre cutii,
pe eticheta căreia, surprins, recunosc numele meu. Întreb cu reținere dacă am
voie să o iau de pe raft. Îmi face semn că da. Încep să o despachetez cu
șovăială, aruncându-mi din când în când ochii la el, să verific dacă nu cumva s-a
răzgândit. E atât de liniște că îmi aud inima cum pompează sânge acompaniată de
hârtia care foșnește sub degetele mele tremurânde.
Când în sfârșit deschid cutia și
privesc înăuntru, ochii mi se umplu de lacrimi. Plâng în liniște, iar îngerul
așteaptă plin de răbdare să mă liniștesc. După o vreme, se apropie de colțul în
care stăteam.
- Ce
ai găsit în cutia ta?, mă întreabă
într-o limbă nemaiauzită, pe care, cumva, o înțeleg. E prima oară când îmi
vorbește și are cea mai liniștitoare voce pe care am auzit-o vreodată.
- Cutia
e plină cu toate binecuvântările pe care Dumnezeu le avea deja pregătite pentru
mine, dar pe care, din păcate, eu nu i le-am cerut niciodată..., îi răspund eu printre suspine.
- Nu
uita niciodată: cerul e plin de răspunsuri la rugăciuni pe care nimeni n-a avut
curajul să le rostească!
Într-o clipită camera albă,
cadourile și îngerul se dispersează ca un abur în fața ochilor mei. Sunt înapoi
în odaia mea și dacă n-aș avea obrajii umezi aș crede că totul a fost doar o
închipuire. Îmi cobor ochii și văd că mâinile mele încă mai poartă amintirea cadoului
divin.
Plin de recunoștință și credință mă plec pe genunchi să mă rog. Acum
știu că Dumnezeu are deja pregătite pentru noi binecuvântări la care poate nici
n-am îndrăznit să visăm și se simte onorat când îi cerem lucruri imposibile!
P.S. În 2020, să
aveți planuri mari! Înconjurați-vă de oameni cu viziune și nu uitați că a trăi
mediocru nu este o condamnare, ci o alegere!
_Geantă Sefora_
(1 ianuarie 2020)
Comentarii
Trimiteți un comentariu