O cutie neobișnuită

-

E o noapte friguroasă de iarnă, aproape la fel de rece ca inimile multora. Afară șuieră vântul biciuind necruțător fețele curajoșilor care încearcă să-l înfrunte, iar deasupra tuturor o ploaie de stele amintește că nimic nu e veșnic. În cameră e semi-întuneric, lemnul trosnește în foc, iar flăcările proiectează pe pereți un joc de umbre care-mi amintește de copilărie. Vrăjit de dansul lor și copleșit de căldură, cad într-un somn adânc și când mă trezesc sunt... în rai.

Un înger strălucitor cu aripi ca vata de zahăr mă îndrumă către o încăpere uriașă. E atât de mare că nu pot să o măsor nici măcar cu privirea. De-o parte și de alta a pereților, de la podeaua de cristal până la tavanul care e atât de departe încât nu-l văd, sunt așezate rafturi pline de cutii. Camera e scăldată într-o lumină caldă și blândă ca razele zorilor de zi... Și totul e atât de imaculat! Podeaua. Pereții. Îngerul...

Fiecare cutie e împachetată frumos, ca un cadou, în hârtii strălucitoare argintii și aurii. Și de fiecare e agățată câte o etichetă. Mă apropii încet, încercând să deslușesc scrisul și observ că pe fiecare e trecut câte un nume. Miliarde de cutii cu miliarde de nume, în toate limbile pământului. Destule pentru toată lumea! Mă întreb ce-o face Dumnezeu cu atâtea cutii și cât de mare e cerul dacă încăperea asta nesfârșită e doar o fărâmă din el...

Îngerul îmi arată una dintre cutii, pe eticheta căreia, surprins, recunosc numele meu. Întreb cu reținere dacă am voie să o iau de pe raft. Îmi face semn că da. Încep să o despachetez cu șovăială, aruncându-mi din când în când ochii la el, să verific dacă nu cumva s-a răzgândit. E atât de liniște că îmi aud inima cum pompează sânge acompaniată de hârtia care foșnește sub degetele mele tremurânde.

Când în sfârșit deschid cutia și privesc înăuntru, ochii mi se umplu de lacrimi. Plâng în liniște, iar îngerul așteaptă plin de răbdare să mă liniștesc. După o vreme, se apropie de colțul în care stăteam.

- Ce ai găsit în cutia ta?, mă întreabă într-o limbă nemaiauzită, pe care, cumva, o înțeleg. E prima oară când îmi vorbește și are cea mai liniștitoare voce pe care am auzit-o vreodată.

- Cutia e plină cu toate binecuvântările pe care Dumnezeu le avea deja pregătite pentru mine, dar pe care, din păcate, eu nu i le-am cerut niciodată..., îi răspund eu printre suspine.

- Nu uita niciodată: cerul e plin de răspunsuri la rugăciuni pe care nimeni n-a avut curajul să le rostească!

Într-o clipită camera albă, cadourile și îngerul se dispersează ca un abur în fața ochilor mei. Sunt înapoi în odaia mea și dacă n-aș avea obrajii umezi aș crede că totul a fost doar o închipuire. Îmi cobor ochii și văd că mâinile mele încă mai poartă amintirea cadoului divin. 
Plin de recunoștință și credință mă plec pe genunchi să mă rog. Acum știu că Dumnezeu are deja pregătite pentru noi binecuvântări la care poate nici n-am îndrăznit să visăm și se simte onorat când îi cerem lucruri imposibile!


P.S. În 2020, să aveți planuri mari! Înconjurați-vă de oameni cu viziune și nu uitați că a trăi mediocru nu este o condamnare, ci o alegere!



_Geantă Sefora_


(1 ianuarie 2020)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Viața cu gust de supă la plic

-
Trăim viața pe fugă și suntem conștienți de asta. Vrem totul de-a gata și cât mai repede posibil. În lumea în care merele sunt injectate să crească peste noapte și puii îndopați să se umfle în 2 săptămâni cât alții în 10, nici nu e de condamnat. Așa ne-am obișnuit... E adevărat că societatea ne presează și, vrem nu vrem, încercăm să-i îndeplinim cerințele - când nu ne iese, intrăm în depresie -   dar prea des uităm că lucrurile bune se clădesc în timp. Dumnezeu putea să creeze lumea la un pocnet din deget și totuși a ales să o facă în decurs de câteva zile. El care era Dumnezeu nu un simplu muritor! Oare de ce? Poate pentru că toate lucrurile își au vremea lor... Și în nebunia noastră până și rănile vrem să ni le vindecăm instant. Suntem oameni, nu supă la plic!  Avem nevoie de timp! Zile, săptămâni, luni, poate chiar ani... Oricât încercăm noi să luptăm împotriva acestui adevăr, o rană se vindecă abia atunci când încetezi să o mai atingi. Să ai 22 de ani și să ți ...
Citiți mai multe

Strigătul tăcut al unui om singur

-
Deși uneori credem că tot ce vrem e să dispărem, ceea ce ne dorim cu adevărat e să fim găsiți... Viața m-a învățat că sunt 3 tipuri de oameni: cei care au fost mereu parte a ceva, cei care au fost mereu singuri, și cei care sunt integrați dar știu cum e să fii singur. Și dacă privim orice grup mai mare de 3 persoane, putem să-i identificăm pe toți. Primii au crescut fie în familii mari, fie în biserici sau comunități cu mulți de vârsta lor. Sunt partea grupului care întotdeauna e prinsă în discuții, care, vorba românilor, se simt între oameni „ ca la ei acasă” . Râd, gumesc, dezbat, se ceartă, fac totul, dar ei cu ai lor. Sunt cei angajați constant în activitățile grupului, iar asta îi face imuni la stimulii exteriori. Sunt în zona lor de comfort și nu observă pe cei care nu se simt în largul lor. Și asta nu pentru că sunt oameni răi, ci pur și simplu pentru că ei nu sunt conștienți de realitatea altora. Când ești învățat cu un lucru, nu concepi viața fără el... A doua ca...
Citiți mai multe

Un alt fel de fotbal

-
Deși este un sport foarte faimos în ziua de azi, datul cu piciorul oamenilor care ne iubesc nu aduce nici un fel de beneficiu sănătății practicanţilor. La baza acestui joc nu se afla decât o regulă: nimeni nu câștigă. Mereu sunt pierderi de ambele părți, dar mai ales de partea jucătorului cu reflexe mai bune. Și totuși, de ce, vrem nu vrem, ne trezim în teren? Pentru că nu înțelegem că oamenii care iubesc sincer, pe cât sunt de rari, pe atât sunt de prețioși. Pentru că suntem egoiști. Și dacă nu ne iubește cine vrem noi, cum vrem noi, preferăm să credem că nu ne iubește nimeni. Pentru că stăm o viață întreagă așteptând revelații și declarații care să topească toată Islanda, în loc să apreciem iubirea transpusă în fapte. Că-s goale cuvintele dacă nu-s trăite. Și inima rămâne tot Siberie dacă vorbele pornesc din corzile vocale, nu din suflet. Sau dimpotrivă, așteptăm sacrificii de tipul Jack & Rose, Romeo și Julieta. Dar iubire e și să oferi un pahar cu apă rece într-o zi fier...
Citiți mai multe