SeforaSeah

Trăim într-o societate în care ne lovim de tristeţe la fiecare pas. De dimineaţa până seara vedem oameni cu faţa ca lama de brici. Posaci. Morocănoşi. Oameni care stau cu capetele plecate şi preferă mai bine să îşi privească pantofii jerpeliţi decât interlocutorii. Iar atunci când ridică ochii din pământ aruncă numai priviri pline de ură. Oameni care se complac în suferinţă. Oameni depresivi. Oameni care îşi târăsc picioarele deznădăjduiţi... John Steinbeck spunea că   „Un suflet trist ucide mai repede decât un microb” , iar eu îi dau dreptate în totalitate. Tristeţea este, în cele mai multe cazuri, mai periculoasă decât cancerul. De aceea Biblia insistă asupra bucuriei. Oamenii, şi mai ales creştinii, trebuie să fie veseli. Nu numai datorită faptului că avem n motive să fim fericiţi şi mulţumitori, ci şi pentru că românii - din fire pesimişti şi tragici, au nevoie de noi modele, au nevoie să vadă oameni bucuroşi. Şi din păcate se găsesc tot mai puţine specimene de acest gen în ţara

Mor când aud tinerii spunând: "M-am îndrăgostit de ea/el în timp ce traversam strada... A fost dragoste la prima vedere!" Nu! N-a fost dragoste la prima vedere, a fost prostie la prima vedere! Nu poţi să te îndrăgosteşti de un om din mers, nici din mesaje sau conversaţii pe net, nici din pozele  care le pune pe Facebook! Trebuie să petreci timp cu omul respectiv. Să îl vezi cum reacţionează în diferite situaţii... Tre` să te convingi că e ceea ce afirmă că e! Să vezi ce face când îşi dă cu ciocanul în deget - înjură sau nu? - să vezi dacă mulţumeşte, dacă ştie să se comporte, dacă are respect... Să vezi cum se poartă cu familia lui și cu prietenii vechi, dar mai ales cu oamenii care îi sunt inferiori dintr-un punct de vedere sau altul. Niciodata nu poţi ştii că în spatele îngerului de pe Facebook nu se ascunde un drac. Dragostea nu e să o iubeşti pentru că e 90-60-90, nici pentru că el e un pachet de muşchi. Nu e corect să îl iubești pentru că e cel mai popul

Azi sunt tristă... Sunt amărâtă pentru că iar a venit toamna şi în aer deja se simte izul morţii. Zilele sunt mai scurte şi nopţile mai reci. Norii acoperă cerul şi îmi picură în suflet stropi mai grei ca mercurul...  Cu fiecare frunz ă care se desprinde din ramurile copacilor, simt cum se rupe ceva din inima mea.  Așa sunt eu toamna... tristă. A mai trecut o vară din viaţa mea şi sunt cu un anotimp mai aproape de "ultimul ceas".  Pentru unii, viața e vis. Pentru alții coșmar. Lucrul cert e că pe toți ne trezește din somn moartea… S-a mai dus o vacanţă. Vacanţă care m-a schimbat mult. Am realizat că azi sunt mai săracă decât acum 3 luni... am pierdut prieteni, timp, încredere... Credeam că dacă semăn iubire în oameni, o să-i culeg roadele, dar încă o dată am înțeles că glia e mai statornica decât ei - în ea semeni grâu şi tot aia seceri. Credeam că prietenii mei sunt îngeri trimişi de Dumnezeu să îmi înfrumuseţeze călătoria aici jos. Dar am înţele

Vă las în valea acestei stinse plângeri Orice sfârşit vesteşte-un început,- Mă duc eu primul sunt mai priceput, Să pun din vreme şeile pe îngeri . Zvîntaţi cu zâmbet aripile plânse, V-aştept la grajdurile de zmarald,- Nu vă grăbiţi, dabia-i amiaz şi cald Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse . Când veţi veni-n amurg sub înserare, Vom călări frumoşi prin elizeu, În cavalcadă, pân-la Dumnezeu Descălecând la tronu-i, la picioare. Ne-om prosterna cu frunţile alese Pe lespedea de nouri, luminată,- Cel mai frumos din noi va spune: "Tată, Ţi s-au întors feciorii cu mirese. Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine Şi rău a fost pe drumul străbătut, Dar tot ce-ai scris să facem am făcut Şi nu te-a dat nici unul de ruşine. Acuma ne-am întors cu toţi, -ne iartă Ce altă slujbă ne aşteaptă, Tată?!" ................................... Zvântaţi cu zâmbet aripile plânse, V-aştept la grajdurile de zmarald,- Nu vă grăbiţi, deabi

Suntem tineri. Sângele ne curge mai repede prin vene. Ne îndrăgostim de 17 ori pe zi. Vrem imposibilul. Ne rezumăm doar la ACUM şi nu prea ne pasă de ce VA URMA. Ne credem mari şi tari, invincibili şi puternici, iar când viaţa ne loveşte cădem seceraţi. Avem probleme şi totuşi nu lăsăm pe nimeni să ne ajute. Strigăm disperaţi după ajutor, iar când cineva ne întinde mâna, suntem prea mândrii să acceptăm sprijinul lor. Ne deschidem sufletul greu. Afişăm un zâmbet fals şi încercăm să mascăm durerea sfâşietoare din interior. Îi minţim pe cei din jur şi ne minţim pe noi înşine. Alergăm după toate plăcerile posibile, dar uităm că sunt trecătoare. Mergem în baruri ca să punem poze pe Facebook şi să ne dăm "jmeni". Fumăm şi ne drogăm doar ca să fim acceptaţi de anturaj. Nu ne respectăm părinţii şi le trântim uşa în nas. Punem mult prea mult accent pe frumuseţea exterioară, şi uităm că odată cu trecerea anilor trece şi ea. Iubim animale, maşini, case,

Am dezactivat Facebook-ul de mai bine de două luni. (Pentru cei care cred că "nu există viaţă după... Facebook" : încă trăiesc!) Am învăţat multe în perioada asta...  1. Facebook-ul îţi face legătura cu oamenii de pe tot globul, dar îţi rupe legătura cu Dumnezeu. Timpul pierdut dând like-uri şi comm-uri îţi micşoarează timpul tău cu Dumnezeu. Timp puţin cu El - relaţie proastă cu Cerul.  2. Nu toţi cei ce îţi sunt prieteni pe Facebook îţi sunt prieteni şi în viaţa reală. Cunosc cazuri de persoane care îşi dau like, dar în realitate… nu se suportă! Cred că și voi știți…  3. Există o diferenţă majoră între cine eşti cu adevărat şi cine te dai pe Facebook. Mulţumită Photoshop-ului, fetele dau kg jos, băieţii îşi pun pătrăţelele, chelioșii au păr şi babele arată cu 40 de ani mai tinere... Oamenii au o viaţă zbuciumată, dar pe Facebook o fac să pară roz. Tinerele se îndrăgostesc de vedete şi se pun în relaţii cu ele ca să dea bine. Tinerii încearcă să pară "macho"