Poate asta e ultima toamnă tristă...

-
Azi sunt tristă...

Sunt amărâtă pentru că iar a venit toamna şi în aer deja se simte izul morţii.
Zilele sunt mai scurte şi nopţile mai reci. Norii acoperă cerul şi îmi picură în suflet stropi mai grei ca mercurul... 
Cu fiecare frunză care se desprinde din ramurile copacilor, simt cum se rupe ceva din inima mea. 
Așa sunt eu toamna... tristă.

A mai trecut o vară din viaţa mea şi sunt cu un anotimp mai aproape de "ultimul ceas". 
Pentru unii, viața e vis. Pentru alții coșmar. Lucrul cert e că pe toți ne trezește din somn moartea…

S-a mai dus o vacanţă. Vacanţă care m-a schimbat mult. Am realizat că azi sunt mai săracă decât acum 3 luni... am pierdut prieteni, timp, încredere...

Credeam că dacă semăn iubire în oameni, o să-i culeg roadele, dar încă o dată am înțeles că glia e mai statornica decât ei - în ea semeni grâu şi tot aia seceri.

Credeam că prietenii mei sunt îngeri trimişi de Dumnezeu să îmi înfrumuseţeze călătoria aici jos. Dar am înţeles că nu toţi sunt îngeri buni. După ce realitatea m-a lovit,  mi-a şoptit rece: "Ai grija în cine te încrezi! Şi diavolul a fost cândva un înger..."
Oamenii trădează, uită, dezamăgesc, dar Dumnezeu… niciodată! Când toți pleacă, El rămâne. Când toți uită, El își aduce aminte. Când toți rănesc, El vindecă. Pentru că El e Dumnezeu, și e unic… Mă bucur că e un Dumnezeu atât de mare încât ajunge pentru toți. E Dumnezeul tuturor și nu face diferențe.

În iunie mi-am făcut o listă de dorinţe şi  mi s-au îndeplinit 99% din ele. Ştie El de ce nu a împlinit-o pe ultima. Şi cred că e mai bine ca eu să nu ştiu. Uneori, când Dumnezeu nu răspunde la rugăciuni, nu înseamnă neapărat că spune „Nu!” , ci „Nu acum!”

Mă uit în jur, la oameni. Suntem din ce în ce mai nepăsători. Ne-am legat tot mai mult de pământ. Suntem prea ocupați să ne uităm la verdele ăsta trecător. Vedem bani verzi, iarbă verde, uneori cai verzi, dar pierdem din vedere cerul și albastrul țării promise. Am început să știm prețurile tuturor  lucrurilor, dar nu și valoarea lor. Din zori până seara alergăm după poftele noastre, alergăm să strângem tot mai mult și uităm că nu vom lua nimic cu noi dincolo. Singurul lucru pământesc cu care poți trece de vama cerească e omul de lângă tine. Dar, în răutatea noastră, nu vrem să împărțim nici măcar cerul… și așa riscăm să nu mai avem nici noi parte de el…


Singura mea speranţă e că nu voi sta aici pentru totdeauna. Cineva, cândva, mă va smulge cu tot cu rădăcini, va scutura noroiul păcatului şi mă va lua acolo sus, acasă... Acolo unde, mulțumesc cerului, nu e niciodată toamnă. Nici tristețe…

Poate asta e ultima toamnă tristă...
Tu... știi unde te duci?
Tu... ai cu cine pleca? 
Poate asta e ultima toamnă tristă... Poate asta e toamna ta... Prețuiește timpul și nu îl lăsa să treacă pe lângă tine. Cum spunea și Octavian Paler, ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată...


_Sefora Geantă_

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Viața cu gust de supă la plic

-
Trăim viața pe fugă și suntem conștienți de asta. Vrem totul de-a gata și cât mai repede posibil. În lumea în care merele sunt injectate să crească peste noapte și puii îndopați să se umfle în 2 săptămâni cât alții în 10, nici nu e de condamnat. Așa ne-am obișnuit... E adevărat că societatea ne presează și, vrem nu vrem, încercăm să-i îndeplinim cerințele - când nu ne iese, intrăm în depresie -   dar prea des uităm că lucrurile bune se clădesc în timp. Dumnezeu putea să creeze lumea la un pocnet din deget și totuși a ales să o facă în decurs de câteva zile. El care era Dumnezeu nu un simplu muritor! Oare de ce? Poate pentru că toate lucrurile își au vremea lor... Și în nebunia noastră până și rănile vrem să ni le vindecăm instant. Suntem oameni, nu supă la plic!  Avem nevoie de timp! Zile, săptămâni, luni, poate chiar ani... Oricât încercăm noi să luptăm împotriva acestui adevăr, o rană se vindecă abia atunci când încetezi să o mai atingi. Să ai 22 de ani și să ți ...
Citiți mai multe

Strigătul tăcut al unui om singur

-
Deși uneori credem că tot ce vrem e să dispărem, ceea ce ne dorim cu adevărat e să fim găsiți... Viața m-a învățat că sunt 3 tipuri de oameni: cei care au fost mereu parte a ceva, cei care au fost mereu singuri, și cei care sunt integrați dar știu cum e să fii singur. Și dacă privim orice grup mai mare de 3 persoane, putem să-i identificăm pe toți. Primii au crescut fie în familii mari, fie în biserici sau comunități cu mulți de vârsta lor. Sunt partea grupului care întotdeauna e prinsă în discuții, care, vorba românilor, se simt între oameni „ ca la ei acasă” . Râd, gumesc, dezbat, se ceartă, fac totul, dar ei cu ai lor. Sunt cei angajați constant în activitățile grupului, iar asta îi face imuni la stimulii exteriori. Sunt în zona lor de comfort și nu observă pe cei care nu se simt în largul lor. Și asta nu pentru că sunt oameni răi, ci pur și simplu pentru că ei nu sunt conștienți de realitatea altora. Când ești învățat cu un lucru, nu concepi viața fără el... A doua ca...
Citiți mai multe

Un alt fel de fotbal

-
Deși este un sport foarte faimos în ziua de azi, datul cu piciorul oamenilor care ne iubesc nu aduce nici un fel de beneficiu sănătății practicanţilor. La baza acestui joc nu se afla decât o regulă: nimeni nu câștigă. Mereu sunt pierderi de ambele părți, dar mai ales de partea jucătorului cu reflexe mai bune. Și totuși, de ce, vrem nu vrem, ne trezim în teren? Pentru că nu înțelegem că oamenii care iubesc sincer, pe cât sunt de rari, pe atât sunt de prețioși. Pentru că suntem egoiști. Și dacă nu ne iubește cine vrem noi, cum vrem noi, preferăm să credem că nu ne iubește nimeni. Pentru că stăm o viață întreagă așteptând revelații și declarații care să topească toată Islanda, în loc să apreciem iubirea transpusă în fapte. Că-s goale cuvintele dacă nu-s trăite. Și inima rămâne tot Siberie dacă vorbele pornesc din corzile vocale, nu din suflet. Sau dimpotrivă, așteptăm sacrificii de tipul Jack & Rose, Romeo și Julieta. Dar iubire e și să oferi un pahar cu apă rece într-o zi fier...
Citiți mai multe