SeforaSeah

Un frate spunea că din momentul în care ne naștem, viața începe să ne ia anii înapoi. Noi nu înaintăm în viață, ci returnăm zilele care ne-au fost hărăzite. E și ăsta un mod de a spune că îmbătrânim... Ce pot să spun despre 2014?! Pentru mine a fost un an al extremelor. A fost cel mai fericit an din viața mea, și totodată cel mai trist. Am râs mai mult ca niciodată, dar și lacrimile vărsate au bătut recordul. Mi-am făcut numărul maxim de prieteni, dar i-am și pierdut pe cei mai mulți dintre ei (Încă un motiv să cred că prietenii de pe rețelele de socializare sunt doar companie de vreme bună. Când vine încercarea dispar ca apa înghițită de gâtlejul însetat al unui deșert fierbinte).   M-am simțit și iubită, și părăsită de toți. M-am simțit cea mai frumoasă, dar și cea mai urâtă. M-am simțit și ceva și nimic , și folositoare și inutilă. Am iubit și viața, dar și moartea. La început am fugit de singurătate, apoi am fugit după ea. Pentru că, prietenia oferită oricui se înche...

Ebenezer Scrooge este personajul principal al acestui roman. Fiind un fel de Hagi Tudose al englezilor, protagonistul se încadrează în tipologia omului ursuz, morocănos şi avar. (Cred că nu e greu să vi-l imaginaţi, deoarece vedem genul acesta de oameni zilnic. Se îmbulzesc pe străzile României, se luptă pentru ultimu’ kil’ de ulei la reducere, îşi dau în cap pentru un leu găsit pe jos...) Scrooge este atât de zgârcit încât angajatul său, Bob, e nevoit să se încălzească în miezul iernii la focul unei lumânări. Şeful său îl pune să lucreze şi în ziua de Crăciun (sub pretextul că el nu sărbătoreşte această festivitate), iar de primă nici măcar nu mai pomeneşte. Tânărul, om smerit şi simplu, neavând o imaginaţie bogată (sau tupeul specific românilor) şi nici o sursă de căldură eficientă, pleacă acasă îngheţat şi trist. Nici măcar invitaţia nepotului său de a cina împreună cu familia nu îi înseninează bătrânului Scrooge ziua. Din contră, acesta devine mai nervos. Când doi oameni...

Valentine’s Day. Reduceri, flori ofilite şi iubiri furate. Fete şi băieţi ţinându-se de mână în văzul tuturor. Pe vremuri era o ruşine. Azi, e chiar o mândrie, mai ales pentru puştoaicele de doişpe ani. Fete triste şi frustrate că nu au un prieten de ziua lu’ Valentin ăsta. Lacrimi ascunse în colţul ochiului, zâmbete forţate, nervi că nu au primit SMS şi invidie că trandafiru’ lu’ Maricica are 2 petale în plus faţă de al  Mirabelei. O zi plină de ipocrizie şi prefăcătorie... Dimineaţă, la poarta şcolii, doi îndrăgostiţi. Băiatul are un trandafir. Cu mâna tremurândă i-l da prinţesei rostind: "Pentru... pentru... pentru astăzi!". Romantism sec. De la atâta stat cu nasul în calculatoare şi Facebook nu mai ştim să vorbim, să ne exprimăm sentimentele. Păcat... păcat de naţia noastră de poeţi.  Profa de română se vaită ca suntem o ţară de cosmopolitani-împrumutăm sărbătorile de la alţii. Spune că românii au Dragobetele pe 24 şi că aia e sărbătoarea iubirii, nu Valentin...

1 decembrie. Fasole cu ciolan. Hor ă de amatori. Imn cântat pe 17 beregăţi. Steaguri şi steguleţe. Vin fiert şi costume populare. Armată, televiziune şi defilări. Lumânări şi reduceri la oalele pentru sarmale. Azi tot românul e patriot. Poartă cu mândrie tricolorul, vorbeşte în versuri şi îşi drege glasul. Se adună prin pieţe, iese la strada principală. Nu ratează nici un prilej de socializare (sau de căpătat ceva). O mulţime de oameni veseli şi roşii la faţă (încă nu ştiu dacă nuanţarea asta se datorează frigului sau unor lichide "tari"), se îmbrăţişează călduros, pentru ca de mâine să reînceapă să se înjunghie pe la spate. Nu mi-am schimbat părerea... Suntem o naţie de ciudaţi.  Blestemăm ţara asta peste 360 de zile pe an, şi azi, brusc, o iubim şi suntem mândrii de cetăţenia noastră română. Ne văităm ca nu avem locuri de muncă şi n-avem viitor între hotarele ei,  n-avem copii. Dar cine oare o fi făcut milioane de avorturi în câteva decenii? Tineretul ce trebui...