Colind de Crăciun

Ebenezer Scrooge este personajul principal al acestui roman. Fiind un fel de Hagi Tudose al englezilor, protagonistul se încadrează în tipologia omului ursuz, morocănos şi avar. (Cred că nu e greu să vi-l imaginaţi, deoarece vedem genul acesta de oameni zilnic. Se îmbulzesc pe străzile României, se luptă pentru ultimu’ kil’ de ulei la reducere, îşi dau în cap pentru un leu găsit pe jos...)

Scrooge este atât de zgârcit încât angajatul său, Bob, e nevoit să se încălzească în miezul iernii la focul unei lumânări. Şeful său îl pune să lucreze şi în ziua de Crăciun (sub pretextul că el nu sărbătoreşte această festivitate), iar de primă nici măcar nu mai pomeneşte. Tânărul, om smerit şi simplu, neavând o imaginaţie bogată (sau tupeul specific românilor) şi nici o sursă de căldură eficientă, pleacă acasă îngheţat şi trist.

Nici măcar invitaţia nepotului său de a cina împreună cu familia nu îi înseninează bătrânului Scrooge ziua. Din contră, acesta devine mai nervos. Când doi oameni îi cer milostenie pentru a ajuta familiile sărace, protagonistul afirmă că nevoiaşii ar face foarte bine să urmeze ideea aceasta (să moară) şi să micşoreze numărul prea mare al populaţiei. Evident, cei doi bărbaţi pleacă spre casă la fel de săraci cum au venit. Sau poate mai săraci… un domn anume le diminuase doza de speranţă.

În ziua în care se împlinesc 7 ani de la moartea asociatului său Marley, Scrooge este vizitat de  o fantomă. Aceasta se dovedeşte a fi însuşi spiritul lui Marley, care îi atrage atenţia arţăgosului, sfătuindu-l să îşi schimbe rapid comportamentul. Fantoma îl anunţă pe Ebenezer că în următoarele trei nopţi va fi vizitat, cu sau fară voia sa, de alte trei spirite - fantoma Crăciunului trecut, fantoma Crăciunului prezent şi cea a Crăciunului viitor - care îl vor purta pe bătrân în toate cele trei dimensiuni temporale.

În prima noapte îşi face apariţia fantoma Crăciunului trecut. Având înfăţişarea unui copil, dar semănând foarte mult şi cu un bătrân, părul său alb ce părea rezultatul trecerii timpului, contrastează cu pielea sa fină lipsită de cute şi riduri. Acest spectru îl poartă pe Scrooge în trecut. Prima dată îl duce în satul său natal, la şcoală, unde găsesc un copil singur, ce stă şi citeşte lângă un foc mic. Ebenezer începe să plângă, recunoscând-se pe el însuşi. Imaginea acelui micuţ părăsit trezeşte în el regretul, deoarece nu oferise nimic unui copilaş ce-l colindase în ziua precedenta. Mergând mai departe, duhul îi arată Crăciunul în care sora lui, Fan, vine să-l ia acasă, liniştindu-l şi spunându-i că tatăl lor a devenit mai blând. Scrooge mai participă şi la Crăciunul în care el, un simplu ucenic, ia parte la balul organizat de stăpânul său. Revede inclusiv scena dureroasă în care se desparte de prietena lui săracă, datorită situaţiei materiale şi pasiunii sale pentru bani. Această întoarcere în timp îl face să retrăiască nefericirea copilăriei sale şi alte momente sfâşietoare.

Al doilea duh, un personaj vesel şi rotofei, cu o voce puternică este reprezentantul Crăciunului prezent. Acesta îl poartă pe Ebenezer la oamenii din pătura de jos a societăţii, cu scopul de a-i arăta ce înseamnă Crăciunul cu adevărat. Prima vizită, la familia copistului Bob (angajatul său), îl impresionează profund. O familie sărăcăcioasă, cu haine ponosite şi mulţii copii (dintre care unul foarte bolnav), se bucură de o masă alcătuită doar din cartofi copţi şi o gâscă la cuptor, închinând în cinstea lui Scrooge. Apoi călătoresc la un far unde doi oameni îşi urează Crăciun fericit! Şi trec pe lângă o corabie de unde se aude cântând un colind. În continuarea călătoriei, cei doi ajung la cina nepotului său, unde bătrânul aude numeroasele discuţii dintre oaspeţi, tema principală a dezbaterii lor fiind nimeni altul decât morocănosul unchi Scrooge.

Ultimul duh este cel al Crăciunului viitor. Acesta nu seamănă deloc cu primele duhuri, are o înfăţişare sumbră şi nu vorbeşte deloc. Singurul gest prin care acesta îl poate ghida pe Ebenezer este mâna ce stă întinsă, arătând o anumită direcţie. Deşi Scrooge este foarte înspăimântat de fantomă, acesta o urmează către piaţă, acolo unde un grup de negustori discută despre moartea unui om foarte bogat, care însă va avea o înmormântare ieftină, deoarece nimeni nu doreşte să participe la ea. Apoi aude doi oameni ce vorbesc scârbiţi despre moartea unui avar. Duhul îl poartă mai departe către zona de periferie a oraşului, unde nişte oameni se laudă că au furat de la mort şi râd pe seama acestuia. Mai departe, trec pe la casa lui Bob, ca în final să ajunga la cimitir. În faţa unei cruci noi, Scrooge este uimit să descopere că misteriosul decedat, despre care oamenii vorbeau cu atâta silă şi scârbă, era de fapt… el!

Trăind şi auzind toate aceste lucruri groaznice, Scrooge se căieşte şi îl imploră pe duh să-i ofere o ultimă şansă, în schimbul unei transformări radicale. Când ridică privirea, bătrânul vede că duhul lipseşte, şi inspiră cu bucurie parfumul graţierii. Se coboară din pat plângând şi râzând în acelaşi timp, şi aleargă să întrebe un copil ce zi este (când umbli cu capul în nori pierzi noţiunea timpului). Aflând că este ziua de Crăciun, trimite copilul să cumpere un curcan mare pentru familia lui Bob. Apoi se îmbracă frumos şi iese pe strada, urând tuturor Crăciun fericit! Oamenii sunt atât şocaţi cât şi ironici, râzând de schimbarea bruscă a bătrânului, fapt care nu-l afectează cu nimic pe acesta.

În drum spre biserică se întâlneşte cu unul din oamenii ce strângeau bani pentru săraci, pe care îl cheamă şi-i oferă o donaţie considerabilă. După ce se termină slujba, Scrooge se plimbă pe străzi, ajungând şi la petrecerea nepotului său. A doua zi îi măreşte salariul angajatului său şi îi sprijină financiar familia.

*

Cele trei spirite au rolul de a-l ajuta să iasă din starea de indiferenţă şi să-şi redescopere bunătatea îngropată sub teancurile de bani. Experienţele trăite topesc inima de gheaţă a bătrânului şi rup lanţurile de ură agonisite de-a lungul anilor.

**

Capodopera lui Dickens a fost scrisă într-o perioadă în care apăruse industrialiazarea în Anglia. Patronii îmbrăcase haina lăcomiei, muncitorii deveniseră robotici, societatea începuse să se secularizeze, Crăciunul fiind cvasiuitat! „A Chrismas Carol” (scris iniţial datorită faptului că autorul nu mai avea bani să se întreţină), este o poveste moralizatoare, în care schimbarea, regretul şi iertarea ajută la câştigarea umanităţii pierdute. Datorită lui Dickens, mai târziu s-a stabilit vacanţa de Crăciun dar şi celebrul salut „Merry Christmas”!

***

Nu ştiu de ce, dar pare-mi-se mie că astăzi povestea e mai actuală ca niciodată! Societatea etalează destui Scrooge care uită să spună Ebenezer (până aici Dumnezeu m-a ajutat) pentru ce sunt, şi prea mulţi săraci pe lângă care trecem ca TGV-ul, chiar de Crăciun! Cu toate astea lumea sărbătoreşte! Majoritatea cu bradul, cu Moşul şi fără Isus!

_ Sefora Geantă_