sâmbătă, 15 octombrie 2016

De amicitia

„ Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate ” (Proverbe 17:17)

Sunt oameni cu care obișnuiai să vorbești zi de zi, și cu care acum nu mai vorbești deloc. Oameni pentru care ai plâns, și acum ți-au întors spatele. Sunt oameni în care ai investit, iar răsplata lor a fost să arunce cu pietre. Și oameni în care ai avut cea mai mare încredere și au șters cu sufletul tău de podea. Și nu te-ar fi durut atât, dacă nu ți-ar fi fost prieteni cei ce te-au rănit...

Alfred de Vingy zicea că are „prieteni de 3 feluri: prieteni care mă iubesc; prieteni care mă înşeală; prieteni care mă detestă.” Știa și el că-i lumea plină de lupi îmbrăcați în blană de oi, care își dau toată silința să se apropie de tine, numai ca să fie la distanța minimă să te poată înțepa. Ei sunt ca purtătorii de HIV care își bagă acul în venă și după merg la metrou să injecteze oameni nevinovați și să le transmită boala. Vai de cei ce își ascund răutatea sub masca bunelor intenții… Într-o zi, vor muri înțepați de propriul lor ac.

Cât timp ești învingător, ai mulți prieteni. Dar langă cel învins, numai prietenii adevărați rămân.
Cât timp ești bogat, crezi că le ai pe toate, și te bucuri de mulțimile ce roiesc în jurul tău, crezând că banii cumpără orice. Dar banii n-aduc fericirea. Orice poți cumpăra cu bani, poți să pierzi tot pentru bani.
Și mai degrabă e lângă tine la bucurie omul care a ramas de partea ta când  ai trecut prin suferință, decât invers. Desigur, excepție de la regula asta o face acea categorie de „prieteni”, care, nu-s lângă tine când ai succes, dar apar cu fața „posomorâtă” când ai eșuat, tocmai pentru că în adâncul lor se bucură când te văd căzut.

E lumea plină de Iude, dar mai sunt și prieteni adevărați. Iar dacă ți se pare ție că nu găsești așa ceva, învață să fii tu unul.

Căci un prieten adevărat: 

·        * se roagă pentru tine. Să aduci un om înaintea lui Dumnezeu, în rugăciunile tale, e cel mai mare bine pe care i-l poți face.

·        * este o persoană disponibilă, pentru că știe să își organizeze prioritățile. Un om care te iubește, îți recunoaște valoarea și încearcă să te facă și pe tine conștient de cât de important ești pentru el, în special când te confrunți cu subestimarea.

·       *  este capabil să păstreze un secret. Că omul învață în câțiva ani să vorbească, dar nici în câteva zeci să-și țină gura… E dar de la Dumnezeu sufletul în fața căruia să poți alerga să-ți verși amarul, știind că nici mort nu te-ar vinde. 

·       *  este o persoană sinceră, care spune adevărul în față, chiar și când doare, pentru că îți vrea binele. Uneori, în nebunia noastră, vedem totul roz; e nevoie și de oameni care să ne coboare cu picioarele pe pământ, să ne arate că rozul nostru nu-i roșu, nici alb, ci o combinație din cele două, cu alte cuvinte o amestecătură de calități și defecte, oportunități și inoportunități.

·        * știe să asculte. Defectul generației noastre e că nu mai ascultăm ca să înțelegem, ci ca să răspundem, să dăm o replică. 

·        * iubește din toată inima. Și iubirea trece peste greșeli, acoperă defecte, rabdă, acceptă și păreri diferite, nu cataloghează drept „greșit” ceea ce nu poate înțelege, nu îndeamnă la rău, ci îndrumă spre bine, oferă fără să contabilizeze, apreciază și lucrurile mărunte... Iubirea are cei mai buni umeri pe care se poate plânge și cele mai gingașe mâini care să mângâie.

·        * știe când să se retragă și când să revină. Pentru că noi, oamenii, avem nevoie și de momente de singurătate. Numai atunci putem să ne coborâm cel mai adânc în noi, și putem să ne înălțăm cel mai sus către Dumnezeu. Tot în singurătate învățăm cel mai bine să apreciem oamenii din jur.

·        * nu vorbește de rău foștii lui prieteni. Nu-ți spune ție secretele altora, chiar dacă ei îi sunt acum vrăjmași. Un om care îți spune ție greșelile altora, poate la fel de bine să spună și altora greșelile tale.

·        * păstrează mereu un strop de optimism, chiar și în cele mai negre momente. Un prieten adevărat e ca un far în întuneric, te călăuzește spre țărm când simți că nu mai există salvare. 

·        * nu te tratează diferit în compania anumitor persoane, în funcție de avantaje. Nici nu se rușinează cu tine. 

Astfel de oameni merită toată aprecierea, căci aurul e colb pe lângă asemenea comori...

Un om care știe să fie prieten, e o fărâmă din Dumnezeu…



P.S. Și când îți pare că prietenul adevărat se plătește scump, amintește-ți că merită toți banii…


_ Geantă Sefora_

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu