luni, 24 noiembrie 2014

Amânare VS răbdare

E greu să aștepți... Fie că aștepți să ieși din pușcărie, fie că aștepți să îți nască soția sau să te măriți. Așteptarea nu poate fi mai grea sau mai ușoară, pentru că ea nu e măsurabilă. Chiar dacă, uneori, o asociem cu "nerăbdarea" și alte ori "groaza", în fond și la urma urmei, tot așteptare se numește.

Nu totul se rezumă la prezent, iar dorințele nu se împlinesc la clipeala ochiului pentru că viața nu e un spectacol de magie. 

Există două tipuri de așteptare:
1) Așteptarea bună , numită și răbdarea.
 Este o virtute; nu te naști cu ea, ci o înveți încet încet, zi de zi.
 Răbdarea se naște din iubire. Ea suferă și nădăjduiește totul, pentru că răbdarea pune nevoia celuilalt pe primul loc.
 Chiar dacă uneori ne fac să ne ieșim din minți, oamenii sunt pe pământ spre binele nostru: unii ne învață răbdarea, alții ne-o testează. 
La români se întâlnește mai rar această calitate, nu numai pentru ca "românașului îi place sus la munte", liber, singur și nederanjat, ci și datorită impulsivității noastre specifice și a dorinței de a da cu bâta/sapa în cutia craniană a interlocutorului.
Dumnezeu ne cere să fim răbdători, pentru că răbdarea ne aduce pacea. E greu să ai răbdare, mai ales când norii negrii întunecă zarea, iar viitorul pare (sau chiar este) un scenariu apocaliptic. Chiar dacă plouă și cerul e trist, soarele e dincolo de nori. Chiar dacă problemele sunt grele, Dumnezeu e tot timpul prezent, gata să îți ridice povara. Suferința e mai ușor de suportat când ești conștient că toate trec și acel ce rabdă în tăcere primește răsplata.

2) Așteptarea rea, numită și amânarea
Este întâlnită la orice pas și ni se potrivește ca o a doua piele. 
O purtăm cu fală, precum copiii de bani gata țoalele de firmă. 
Nu ne ferim de amânare, ba chiar o încurajăm - "cere-ți iertare mâine..."/ "împacă-te mâine..." / "schimbă-te mâine...". E ușor să amâni, ba chiar instinctual. Din vina ei au murit atâția oameni nemântuiți, atâția neîmpăcați cu familia. 
Amânarea e paralelă cu dragostea, pentru că prima vrea confort,a doua cere sacrificii.
 Amânarea este o refuzare conștientă a fericirii,  este eliberarea vrabiei din mână pentru pasărea de pe gard.
Amânarea este sinucidere zilnică, iar mâine poate fi prea târziu să mai repari ceva.
Cei ce amână nu sunt niciodată învingători, singurul lor premiu fiind dreptul de a fi mediocrii.

În viață trebuie să învățăm să așteptăm. Oricât ar fi de greu. Pentru că toate își au vremea lor. Iar vinul cel bun se dă abia la urmă. 
Cu toate asta, trebuie să avem grijă, pentru că uneori, de la prea multă așteptare, avem impresia că facem ceva așteptând, și asta nu e bine...

Trebuie să răbdăm nemăsurat răutatea și să amânăm la infinit răzbunarea. Să iubim adevărul, dar să iertăm greșelile. Să așteptăm cu nerăbdare venirea Lui, dar cu groază judecata. Pentru că atunci când răbdarea a luat sfârșit, vine pedeapsa pentru cei ce au amânat schimbarea.


-Sefora Geantă-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu