marți, 27 ianuarie 2015

Când masca devine fierăstrăul ce-ţi taie craca de sub picioare...

Masca nu-i doar costumul de extraterestru purtat de Halloween, nici ţinuta de Barbie şi gletul gros cu care se defilează pe holurile şcolilor. Mască e şi zâmbetul fals de pe feţele unora. E şi crucea de 10 cm agăţată cu un lanţ de drujbă poleit în jurul gâtului, şi icoana înnegrită de fumul ţigărilor. Mască e şi poza photoshopată de pe Facebook în care apari cu 10 kg mai slabă, ba e chiar şi peştele lipit pe maşinile multor “fraţi”.

Masca este faţa pe care omul şi-o arată atunci când nu are o faţă proprie. Şi tot purtând măşti, ajungem să uităm cine se află cu adevărat în spatele lor.

Masca e un lucru menit să impresioneze şi să ascundă. Dincolo de măşti se pitesc oameni slabi, oameni goi, oameni pierduţi. Oameni cu vise mici şi ochelari de cal. Oameni fricoşi, fără speranţă, fără curaj.

Masca este minciună.
Ea ascunde realitatea de ochii lumii la fel cum ochelarii de soare ascund ochii vineţi. Pentru că oamenii se tem să fie ei înşişi, se tem de respingere, se tem de schimbare. Dar masca, ori cât de mult ar fi purtată, ori cât de scumpă ar fi, sau cât de mult ar semăna cu adevărata faţă a purtătorului, nu va deveni niciodată adevăr. Nu va îmbunătăţi lucrurile. Nu va rezista la nesfârşit. Şi purtând-o prea mult timp, ea devinde parte din noi, iar când vrem să o îndepărtăm, ne produce răni. Măştile lasă cicatrice. Şi mutilează inimi...

Masca este iluzie.
Ea doar dă impresia că totul e bine, dar în spatele ei se ascund aceleaşi vechi defecte. Masca nu rezolvă probleme. Dincolo de ea rămân aceleaşi lacrimi, aceeaşi ură, aceeaşi inimă frântă.
Timpul nu vindecă rănile. Numai Medicul o face. 
Şi cum să ieşi din starea asta dacă tu nu spui altuia durerea ta?! Nici măcar lui Dumnezeu...

Masca este resemnare.
Ne punem măşti de teamă să nu batem la ochi, să nu fim arătaţi cu degetul pentru că suntem diferiţi. Şi astfel ne pierdem dreptul de a fi unici, de a lăsa ceva în urmă. Ne vindem ca Esau, pentru nimicuri. Un fum, două bile de sticlă şi o pungă de plastic găurită.
Un reject nu-i capăt de ţară. Şi o uşă închisă înseamnă întotdeauna deschiderea alteia.
Măştile sunt ieftine, unele chiar gratuite. De multe ori, însă, uităm că lucrurile gratuite ne costă cel mai scump. Şi ascunzându-te în spatele unei măşti te rezemnezi la un destin comun turmei...

Masca e durere.
În primul rând pentru că eşti tot timpul nevoit să te prefaci, trăieşti cu stres, ţinând cu dinţii de imaginea pe care o ai de păstrat. Purtătorii de măşti suferă chinuri. Ei nu pot fi sinceri, nu îşi pot vărsa durerea inimii în cupa nimănui, deci nu se pot bucura de mângâieri şi alinare.
Apoi, pentru că, aşa cum tratezi pe alţii, eşti şi tu tratat. Minţi – eşti minţit; înşeli – eşti înşelat!

Masca nu e o soluţie, e o scuză! Şi cine se scuză se acuză.

Cât timp trăim aici jos, o să ne lovim de măşti. Mereu. Unele de profesionişti, altele de amatori. Treaba noastră e să le dăm jos. Întâi pe ale noastre! După aceea, alţii se pot schimba prin puterea exemplului şi prin încurajare. Toţi au o şansă, chiar şi tâlharii. 

Sătulă de balul mascat privesc în sus. E singurul loc fără prefăcuţi. Acolo ajung doar oameni sinceri, cu etichetă de sfinţi. Îmbătaţi de parfumul paradisului, sunt fericiţi că au renunţat cândva la măşti. Dacă le-ar fi păstrat, chiar şi pe cea de gaze, n-ar mai fi ştiut cum miroase raiul.


Uitându-mă, din întâmplare, am zărit un călău când îşi scotea masca. Avea ochii plini de lacrimi...



_Geantă Sefora_

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu