vineri, 9 ianuarie 2015

Dincolo de greutăţile vieţii

E bine să ai amintiri. O memorie bună şi clipele de neuitat pot face ceea ce, poate că, prezentul nu reuşeşte de cele mai multe ori – să aducă fericirea. Însă fie că vrem să recunoaştem sau nu, fericirea adusă de amintiri e doar aparentă, de scurtă durată, ca bateriile chinezeşti.

Pentru că omul îşi aminteşte trecutul numai când e nemulţumit de prezent. Şi oricum, nu există fericire de care să îţi aminteşti fără tristeţe.

E adevărat, istoria e presărată cu fapte mari. Lupte câştigate, invenţii utile, vieţi schimbate, faimă.
Dar istoria contabilizează numai finalitatea. Numai rezultatul. Am câştigat, sau am pierdut. Am învins, ori am căzut răpuşi de sabia duşmanului. Uneori, chiar de propria noastră armă.

Cei din viitor nu vor ştii niciodată prin ce au trecut soldaţii. Pentru că nimeni nu le numără lacrimile, dezamăgirile, tristeţile. Nici chiar bucuriile. Doar modul în care încheie lupta are importanţă. Sfârşitul decide care sunt eroii şi anonimii, vitejii şi laşii. Pentru că modul în care termini cursa, e mult mai important decât modul în care o începi.

Chiar dacă, de-a lungul timpului, am făcut lucruri mari. Am stat numai în vârf de munte, pe Everestul vieţii. Viitorul ne-a rezervat victorii şi mai importante. Niciodată  nu trebuie să fim mulţumiţi de victoriile trecute şi să lăsăm garda jos. Everestul nu e limita, atâta timp cât există paşi pe lună. Iar după ce am cunoscut plăcerea de a ne afunda pantofii în praful selenar, încă mai avem de luptat. Pentru că locul cel mai înalt, victoria cea mai importantă, e ceva mult mai măreţ. E cerul!

Oricât de greu ar fi prezentul, nu trebuie să tânjim după trecut. Nici măcar să-l privim peste umăr. Asta ne poate face uneori să renunţăm la luptă. Or, cei care au renunţat, au luptat degeabă. Nimeni nu primeşte premiul pentru renunţare. Sunt onoraţi doar cei ce rezistă.

Viaţa trebuie învinsă, înainte ca ea să te învingă pe tine. A nega să suferi e primul pas. Şi suferinţa şi fericirea, poate că, nici măcar nu există. Sunt doar plăsmuiri ale imaginaţiei noastre. Totul porneşte de la creier. Tot ce trăim depinde doar de noi, de modul în care vrem să ne raportăm la evenimente.

Cehov spunea că nu mergem înainte din dragoste de viaţă, ci pentru că n-avem de ales... 
Românul spune deseori că viaţa merge înainte. Adevărat! Important este ca noi să nu rămânem pe loc. Nici măcar în urmă. Luptele nu se câştigă stând cu mâinile în buzunar. Nici spartul seminţelor nu aduce vreun premiu.


Luptaţi pentru a ajunge în vârf! Iubiţi cerul şi nu vă lăsaţi doborâţi niciodată! Nimic să nu vă atragă atenţia de la ţintă. Nici fericirea, nici durerea. Oricum, tot ce e aici trece. Abia acolo e adevărata viaţă... 
Trăiţi în aşa fel încât viitorul vostru să fie demn de a rămâne în istorie!



_Geantă Sefora_

Un comentariu:

  1. Cateodata ma inspaimanta gandul ca as putea muri fara a lasa ceva important in urma...

    RăspundețiȘtergere