S. O. S.! Acum, cât nu e prea târziu...

Indiferenţa ucide. Cu sânge rece. E opusul iubirii. E mai dureroasă decât ura… E ca o injecţie cu moldamin, făcută direct în inimă.

Indiferenţa se răspândeşte rapid, e tot mai des întâlnită. E o stare generală ce caracterizează societatea, şi care a început, din păcate, să afecteze şi biserica.

Mă doare starea Bisericii. Cel mai mult… Aleargă răniţii la ea, căutând alinare, şi nu-i bagă nimeni în seamă! Avem biserici cu sute de membrii, ni se predică despre iubire, cântăm „vreau să-nvăț să leg o rană”, ne rugăm să se schimbe România, și nu se întâmplă nimic… Ne întrebăm de ce nu face Dumnezeu nimic, când defapt problema e la noi. Noi astupăm izvorul binecuvântării! Cu nepăsarea noastră. Cu monotonia. Cu confortul…

E posibil să vină un om străin la biserică și din zeci/sute de oameni să nu îl bage nimeni în seamă?

Normal că se poate! Încet încet am renunțat la cultul părtășiei. La 12 fix se încheie programul, la 12 și un minut deja toți suntem înghesuiți la ușă, ne urcăm rapid în merțane și fuga acasă, la sarmale și la plasma de 1 metru jumate. Fără comunicare, fără pic de sacrificiu. Cei care nu se fofilează așa repede și rămân, eventual fac vreo doua selfie-uri cu prietenii, după care pleacă cu gașca la un suc.

Și ne mirăm că suntem singuri...

Oamenii au nevoie de sprijin, pentru că e plină lumea de semeni ce udă pernele cu lacrimi în fiecare noapte, de tineri ce se simt neiubiţi, neapreciaţi, părăsiţi. Zilnic ghilotina nepăsării face noi victime, şi în spatele cortinei, peisajul e apocaliptic.

Uneori, de la prea multă durere (alteori din simplu egoism), ajungi indiferent. Îţi scoţi inima din piept, o pui într-un borcan, şi apoi o laşi la loc sigur. De teamă să nu ţi-o (mai) frângă cineva, de teamă să nu suferi mai mult. Aşa se face că străzile României sunt pline de oameni fără inimă. La propriu. Şi când nu mai ai inimă, e logic că nu mai simţi nimic, nu mai empatizezi, nu mai vezi ce e în jur.

Păzeşte-ţi inima mai mult ca orice, căci din ea izvorăşte viaţa. Din inimă izvorăşte compasiunea, cea care poate schimba naţiuni. Dintr-o inimă bună izvorăsc vorbe înţelepte, ce alină alte inimi, repară minţi dereglate, opresc războaie și aduc pacea. Dintr-o inimă binecuvântată porneşte dorinţa de a spune stop avortului, stop indiferenţei, stop urii, stop păcatului… Stop!

O inimă aleasă e leacul oricărei boli, de orice natură. Îți vindecă ochii și te ajută să vezi dincolo de interesul propriu. Îți curăță mintea. Îți dă vorbe pline de duh. Mâini gata să mângâie. Picioare gata să meargă kilometrii întregi pentru a sluji. Buzunare fără fermoar, deschise pentru cei aflați în nevoie.

O inimă aleasă face bine și posesorului și celor din jur.

O inimă aleasă e cheia spre schimbarea omenirii.

O inimă aleasă e o mică fărâmă de paradis. 

O inimă aleasă aduce zâmbetul pe fața lui Dumnezeu...

Luptați cu indiferența! Căutați să aveți inimi alese! Ajutați oamenii, chiar știind că nimeni nu va afla niciodată cât v-ați sacrificat! Oferiți fără să așteptați vreun răspuns, vreo răsplata! Iubiți nelimitat! Îmbrățișați oamenii! Zâmbiți mai des!

Aduceți cerul pe pământ…

_Sefora Geantă_