Când ieslea e goală, sărbătorim degeaba...

-
Când s-a născut El, a împărțit istoria lumii în două. A separat lumina de întuneric, păcatul de neprihănire. Ne-a învățat smerenia, iubirea, dăruirea... N-a cerut palate, așternuturi de mătase, scutece de cea mai bună calitate. Dragostea se mulțumește și cu puțin. Pentru că dragostea suferă totul. Și frigul, și respingerea și ura…
Dar ce-ar fi fost ca păstorii, or magii, să găsească o iesle goala? Ce-ar fi fost ca El să nu se fi născut? Ar fi plecat acasă toți, exact așa cum au venit. Ba chiar dezamăgiți. N-ar mai fi dus nimeni vestea bună mai departe, n-ar mai fi existat creștini, nici oameni noi.

Cu ieslea goala, n-ar fi existat mântuire. Nici speranță. Ar fi fost o lume plină de venin. Pentru că fără jertfa de la Golgota, oamenii n-ar fi avut motiv să se schimbe în bine. Fără sacrificiul suprem, oamenii n-ar fi știut să se sacrifice la rândul lor.

O iesle goală înseamnă o lume cufundată în întuneric. O lume fără nici un Dumnezeu. O lume rece, indiferentă, plină de oameni singuri. O lume care trăiește după propriile reguli, urmărind doar folosul propriu. O societate înțesată de criminali, de avari, de corupți, de farisei, de mincinoși.  

O iesle goală înseamnă o lume egoistă. O lume care dă din coate, care pășește peste cadavre, care nu ține cont de nevoia altuia. O lume care nu cunoaște verbul „a da” și e străină de termenii „a împărți” sau „a oferi ajutor”. O lume care se zgârcește să dea o portocală unui sărac, care nu depune nici cel mai mic efort dacă nu-i în favoarea sa.

O iesle goală înseamnă o lume care trăiește fără a avea responsabilități. Fără a gândi în perspectivă. O iesle goală promovează „carpe diem, quam minimum credula postero” („trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor”).

O iesle goală înseamnă o inimă goală. O lume fără suflet, fără milă, fără empatie. O lume dominată doar de instincte și pofte…
Căci unde ieslea e goala, e doar forma fără fond. Doar religie, fără trăire. Sunt cumpărături, sarmale, artificii, lumânări, moaște, fățărnicie, crăciunițe. Dar inimile rămân reci. Și Dumnezeu… nu-i nicăieri!

Și cea mai mare problemă este că, deși Cristos s-a născut, deși a fost acolo, un prunc în iesle, născut ca să moară pentru omenire, noi trăim de parcă ieslea este (și a fost) goală.
l-am dat pe Isus afară până și din propria-I sărbătoare! Și continuăm să trăim ca și când n-ar fi existat vreodată. Unde nu-i Cristos , nu-i binecuvântare. Gem pușcăriile, spitalele, orfelinatele, azilele de bătrâni. Unde nu-i El, e lumea… și fericirea ei de scurtă durată.

Unde lipsește Dumnezeu, Crăciunul nu-i decât prilej de înbuibare, concedii și certuri.


Atâta timp cât ieslea inimilor noastre e goală, sărbătorim degeaba…

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Viața cu gust de supă la plic

-
Trăim viața pe fugă și suntem conștienți de asta. Vrem totul de-a gata și cât mai repede posibil. În lumea în care merele sunt injectate să crească peste noapte și puii îndopați să se umfle în 2 săptămâni cât alții în 10, nici nu e de condamnat. Așa ne-am obișnuit... E adevărat că societatea ne presează și, vrem nu vrem, încercăm să-i îndeplinim cerințele - când nu ne iese, intrăm în depresie -   dar prea des uităm că lucrurile bune se clădesc în timp. Dumnezeu putea să creeze lumea la un pocnet din deget și totuși a ales să o facă în decurs de câteva zile. El care era Dumnezeu nu un simplu muritor! Oare de ce? Poate pentru că toate lucrurile își au vremea lor... Și în nebunia noastră până și rănile vrem să ni le vindecăm instant. Suntem oameni, nu supă la plic!  Avem nevoie de timp! Zile, săptămâni, luni, poate chiar ani... Oricât încercăm noi să luptăm împotriva acestui adevăr, o rană se vindecă abia atunci când încetezi să o mai atingi. Să ai 22 de ani și să ți ...
Citiți mai multe

Strigătul tăcut al unui om singur

-
Deși uneori credem că tot ce vrem e să dispărem, ceea ce ne dorim cu adevărat e să fim găsiți... Viața m-a învățat că sunt 3 tipuri de oameni: cei care au fost mereu parte a ceva, cei care au fost mereu singuri, și cei care sunt integrați dar știu cum e să fii singur. Și dacă privim orice grup mai mare de 3 persoane, putem să-i identificăm pe toți. Primii au crescut fie în familii mari, fie în biserici sau comunități cu mulți de vârsta lor. Sunt partea grupului care întotdeauna e prinsă în discuții, care, vorba românilor, se simt între oameni „ ca la ei acasă” . Râd, gumesc, dezbat, se ceartă, fac totul, dar ei cu ai lor. Sunt cei angajați constant în activitățile grupului, iar asta îi face imuni la stimulii exteriori. Sunt în zona lor de comfort și nu observă pe cei care nu se simt în largul lor. Și asta nu pentru că sunt oameni răi, ci pur și simplu pentru că ei nu sunt conștienți de realitatea altora. Când ești învățat cu un lucru, nu concepi viața fără el... A doua ca...
Citiți mai multe

Un alt fel de fotbal

-
Deși este un sport foarte faimos în ziua de azi, datul cu piciorul oamenilor care ne iubesc nu aduce nici un fel de beneficiu sănătății practicanţilor. La baza acestui joc nu se afla decât o regulă: nimeni nu câștigă. Mereu sunt pierderi de ambele părți, dar mai ales de partea jucătorului cu reflexe mai bune. Și totuși, de ce, vrem nu vrem, ne trezim în teren? Pentru că nu înțelegem că oamenii care iubesc sincer, pe cât sunt de rari, pe atât sunt de prețioși. Pentru că suntem egoiști. Și dacă nu ne iubește cine vrem noi, cum vrem noi, preferăm să credem că nu ne iubește nimeni. Pentru că stăm o viață întreagă așteptând revelații și declarații care să topească toată Islanda, în loc să apreciem iubirea transpusă în fapte. Că-s goale cuvintele dacă nu-s trăite. Și inima rămâne tot Siberie dacă vorbele pornesc din corzile vocale, nu din suflet. Sau dimpotrivă, așteptăm sacrificii de tipul Jack & Rose, Romeo și Julieta. Dar iubire e și să oferi un pahar cu apă rece într-o zi fier...
Citiți mai multe