Deșteaptă-te române! Azi!

S-au luptat atâția pentru țara asta...

Au vrut-o mulți. Au apărat-o și mai mulți. Unii s-au contopit cu glia strămoșească zâmbind, știind că au luptat pentru ea până la ultima suflare. Au murit alții înainte să-și împlinească visul, înainte s-o vadă întregită. Și-au dat strămoșii noștri viața pentru ea… ca noi să fim azi liberi. Stăpâni în țara noastră, vorbind graiul nostru, iubind în felul nostru, având credința proprie, nu pe a altora.

Ne-am apărat țara de „păgâni”, de turci, de ruși, de toți invadatorii. Dar n-am știut să o apărăm de cel mai mare dușman… N-am știut s-o apărăm de noi înșine…

N-am știut s-o apărăm de avort. Iar azi plătim prețul. Și îl vor plăti și cei ce vor rămâne în urma noastră…

Se închid 3 școli pe zi, din lipsă de prunci. Strânși la grămadă, din mai multe sate, ca să se încropească clase, sunt discriminați și marginalizați. Și așa se învață românul cu suferința, încă de mic… Iar cornu’ și laptele nu vor sătura nicicând o inimă rănită.

N-am știut s-o apărăm de emigrare. Am blestemat-o și vorbit-o de rău în fața copiilor. Le-am sădit în inimă sămânța urii și ea le-a anihilat și ultimul strop de patriotism. Azi, tot mai mulți pleacă… Răman în urmă batrâni uitați, copii ce cresc fără părinți, vile în care domnește pustiul 11 luni pe an. Au plecat mulți români, și or să mai plece. Că aici „n-au viitor”. Cine spune că n-au?! Există viitor dincolo de fiecare șansă acordată…

N-am știut s-o apărăm de hoție, și azi, ne vindem pământul de sub picioare străinilor. Egoiștii de noi! Și cei de mâine ce-or să moștenească?

N-am știut s-o apărăm de nepăsare. Iar acum, e totul în paragină. S-a scorojit iubirea din noi, cum s-a scorojit varul prin casele bătrânești.

N-am știut s-o apărăm de influențele altora. Și așa am ajuns să uităm cine suntem. Sau mai rău – să ne fie rușine că suntem români…

N-am știut să o apărăm de obrăznicie, iar azi nu mai știm ce-i ăla „respect”.

N-am știut să ținem standardul sus. Acu ne văităm că-s multe biserici și prea puține spitale. Dar că-s cârciumi la fiecare colț nu zice nimeni nimic!

Cică suntem creștini de 2000 de ani (am fi în stare să zicem că dinainte de Cristos!). Creștini cu numele. Cu viața și trăirea - mai puțin spre deloc. Românii L-au închis pe Dumnezeu în biserică pentru a fi liberi în lume, spunea Iorga.

Ne fălim cu orișice, când defapt n-avem cu ce…

Ne-am îngropat sufletul în gunoaie și mizerie ș-am înălțat deasupra turle de biserici. Deja am făcut din creștinism o afacere. Și tot noi vom avea de suferit. Cu bani, dar fără Dumnezeu, tot în pierdere ieșim. Românii n-au nevoie de clădiri, de baruri, de catedrale și mănăstiri. Au nevoie de Dumnezeu! Unul care nu-i uitat între ziduri în timpul săptămânii. Că degeaba crezi în Dumnezeu dacă trăiești ca și cum n-ar exista.

Deșteaptă-te române! Nu lăsa lucrurile așa cum sunt. Nu te baza pe ideea că vei pleca de-aici. Și-n Spania, și-n SUA, și la capătul lumii, tot român rămâi… Poate că vei pleca, dar cei dragi ai tăi vor rămâne. Într-o țară în care e din ce în ce mai greu să trăiești. Și tu, într-o zi, oriunde ai fi fugit, tot o să te întorci înapoi. Și ce vei mai găsi?

Deșteaptă-te române! Fă din țara asta, o țară demnă să-ți crească pruncii. O țară pe care ei s-o iubească așa cum, poate, tu n-ai facut-o ( că nu te-a învățat nimeni). O țară în care să stai de drag. O țară care, pe lângă peisaje frumoase, să aibă și oameni frumoși. Cu suflet de aur! Că-s unii așa săraci încât singura lor bogăție sunt banii…

Deșteaptă-te române! Nu aștepta să-ți cadă totul din cer, așa cum e tradiția. Fii tu mai diferit! Schimbă tu ce n-au schimbat alții până acum. Că dacă n-o faci tu, atunci cine s-o faca?

Deșteaptă-te române! Azi! Mâine s-ar putea să te deștepți degeaba…

„Eroi au fost, eroi sunt încă

Şi-or fi în neamul românesc!

Căci rupţi sunt ca din tare stâncă

Românii, - orişiunde cresc.” (Ioan Neniţescu)

La mulți ani România, oriunde te-ai afla!

_Sefora Geantă_