vineri, 13 aprilie 2018

Viața cu gust de supă la plic


Trăim viața pe fugă și suntem conștienți de asta. Vrem totul de-a gata și cât mai repede posibil. În lumea în care merele sunt injectate să crească peste noapte și puii îndopați să se umfle în 2 săptămâni cât alții în 10, nici nu e de condamnat. Așa ne-am obișnuit... E adevărat că societatea ne presează și, vrem nu vrem, încercăm să-i îndeplinim cerințele - când nu ne iese, intrăm în depresie -  dar prea des uităm că lucrurile bune se clădesc în timp.
Dumnezeu putea să creeze lumea la un pocnet din deget și totuși a ales să o facă în decurs de câteva zile. El care era Dumnezeu nu un simplu muritor! Oare de ce? Poate pentru că toate lucrurile își au vremea lor...

Și în nebunia noastră până și rănile vrem să ni le vindecăm instant. Suntem oameni, nu supă la plic!  Avem nevoie de timp! Zile, săptămâni, luni, poate chiar ani... Oricât încercăm noi să luptăm împotriva acestui adevăr, o rană se vindecă abia atunci când încetezi să o mai atingi.

Să ai 22 de ani și să ți se spună că nu te-ai maturizat suficient nu e capăt de țară. Ești încă tânăr. Abia descoperi lumea, abia înțelegi cine ești tu însuți. Nu e nimic greșit sau anormal în asta. Plus că maturizarea se produce zi de zi. Omul de ieri s-a dus. Fiecare experiență ne transformă. Fiecare bătaie a inimii e o șansă în plus. De fiecare dată când respirăm se schimbă ceva în noi.

Să nu ai propriul apartament și propria mașină la 24 de ani nu te transformă într-un loser. Nu ești ratatul societății. Să nu te încadrezi în blestematul 90-60-90 nu te face nedemnă de iubit. Să n-ai picioare lungi, buze mari și păr de mătase nu te face mai puțin frumoasă. Să nu ai o relație nu te face cu nimic mai prejos decât cei care au. Nici invers. Suntem diferiți; avem nevoi și scopuri diferite. 

Să termini facultatea după 25 de ani e o realizare la fel de mare. Să te căsătorești la 30 de ani încă e un lucru frumos. Să îți întemeiezi o familie la 35 de ani este la fel de posibil. Să îți cumperi propria casă la 40 de ani tot este un pas uriaș în viață. Nu lăsa oamenii să te grăbească impunându-ți tot felul de limite! Doar pentru că ție ți-a luat mai mult timp decât altora nu înseamnă că nu ești o persoană de succes. Fiecare om are propriul ritm. Și nu durata contează, ci rezultatul final.

Toți ne vrem în vârful muntelui, dar toată plăcerea stă în a-l urca. Nu e nici o rușine în a porni de jos, în a trece prin lipsuri. Ba dimpotrivă, fericirea vine cu fiecare pas pe care-l faci. Oricât de mic ar fi, tot înaintare se numește. Și dacă azi ești puțin mai aproape de țintă decât ieri, nu e nimic de regretat.

Nu lăsa pe nimeni să îți condiționeze evoluția, să îți dicteze dezvoltarea și să îți impună termene limită. Nu ne naștem copaci, ne naștem semințe. Creștem diferit, avem povești și vieți diferite. Și asta ne face speciali. 
Nu lăsa trecutul și greșelile să te oprească din a munci pentru viitorul la care ai visat mereu. 
Nu lăsa oamenii să te amărască doar pentru că tu nu ești ca restul, doar pentru că nu te încadrezi în norma comună. 
Și în nici un caz nu îți permite ție însuți și autocriticii să te arunce în deznădejde. 
Deschide ochii mari și numără-ți binecuvântările! Tot ce ai nevoie se află adânc în interiorul tău. Și până și Dumnezeu întărește pașii omului când Îi place calea lui.

P.S. Poți să o faci! 


_Geantă Sefora_

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu