Ce doare mai tare decât o inimă frântă?

În viața mea au existat persoane (nu-i pot numi „prieteni”, pentru că un prieten adevărat nu te îndeamnă la rău) care mi-au sugerat să mă îndepărtez de părinții mei, să dau mai rar pe acasă, să-mi petrec sfârșitul săptămânii la cămin și să-mi caut prieteni cu care să gust din așa-zisele „plăceri ale vieții”.

Toate astea pentru că în ziua de azi noțiunea de a fi independent e înțeleasă așa gresit...

Azi nu mai e la modă să petreci timp cu familia.

Nu-i cool să te înțelegi bine cu ai tăi că asta e dovadă că nu ești destul de rebel și cine vrea să fie prieten cu un pămpălău?!

Să te duci la mare cu ei e cea mai mare rușine posibilă! E musai să mergi cu gașca, să te îmbeți mangă, să vomiți în toate cluburile din Costinești și să te droghezi în Vama Veche. Dacă ți-ai petrecut vara altfel n-ai decât să porți eticheta de Ratat!

 În secunda în care ai ajuns la facultate, e recomandat de „experți” să nu îți suni părinții niciodată, doar în cazul în care ai nevoie să-ți mai pună bani pe card. Să nu te întorci acasă decât la Paște și la Crăciun (și atunci doar pentru că e vacanță!), dar să stai cât mai puțin în preajma lor. Și sub nici o formă să nu dai vreun mesaj în care să-i întrebi dacă sunt bine. E timpul să fii independent, să dai cu piciorul singurelor persoane care au fost și vor fi acolo pentru tine indiferent de situație, pentru că, nu se știe cum, tâmpenia asta are sens în capul unora!

Nu trebuie să îți privești părinții ca pe niște dușmani, doar pentru că așa îți cere anturajul! Nu trebuie să te întorci împotriva lor doar ca să fii acceptat de alții! Poate sună stupid, dar o repet pentru că văd că mulți se confruntă cu asta. Prietenii vin și pleacă, rar sunt cei care aleg să rămână. Dar părinții tăi vor rămâne mereu părinții tăi...

Da, sunt multe dăți când există divergențe, când părinții nu ne înțeleg. Sunt dăți când ne certăm, că suntem oameni imperfecți toți! Dar nu o fac intenționat, nu o fac pentru că ne vor răul. Uneori, pur și simplu, nu știu cum să acționeze. Fiecare copil pe care îl ai are o personalitate diferită, reacții diferite, gusturi diferite și implicit și probleme diferite. O soluție care a funcționat pentru unul e foarte probabil să nu meargă la celălalt. E normal să se înșele până ajung la răspunsul corect. Important e că încearcă!

Cum să nu iubesc mâinile care au muncit ca să-mi fie mie bine?! Stomacul care a ales să rămână gol, ca să nu știe al meu ce e foamea?! Ochii care au uitat ce e somnul când am fost eu bolnavă?! Hainele care s-au tocit, ca eu să pot să port eu haine noi?! Inima care ar prefera să nu mai bată, dacă asta înseamnă că a mea poate continua să pulseze sânge?! Genunchii care s-au plecat în rugăciune pentru mine?! Și oamenii care m-au adus înaintea lui Dumnezeu de când am venit pe lume?! Nici un prieten, vreodată, nu va putea egala toate astea!

Să ai prieteni e o binecuvântare de la Dumnezeu, dar ai grijă cu ce fel de oameni te înconjori. Oricine te face să te îndepărtezi de cei care ți-au dat viață nu-ți e prieten, ci dușman! Alege să îți lărgești cercul și calitatea acestuia incluzându-i pe listă și pe cei din casa ta!

Poți să fii independent și apropiat de părinți în același timp. E normal să părăsești cuibul când vine vremea, dar e greșit să scoți din rădăcini copacul care l-a susținut în tot acest timp...

Din experiență o spun – nu-i nimic mai înălțător și mai frumos decât să ai o relație bună cu părinții tăi! Și știu că toți cei care încearcă să îmi schimbe părerea o fac pentru că-s vulpi care nu ajung la struguri...

Prețuiți-vă părinții cât îi aveți! Și nu uitați niciodată de unde ați plecat...

Un profesor a pus următoarea întrebare unui grup de studenți: „Ce doare mai tare decât o inimă frântă?”, iar ca răspuns un băiat s-a ridicat și a zis „Să te comporți urât cu părinții tăi și să realizezi asta prea târziu...”

P.S. Mamă, tată, vă iubesc!

_Geantă Sefora_