luni, 6 octombrie 2014

Lacrimi de mireasă

Era o zi frumoasă de toamnă, iar vântul răscolea praful Galileii. Soarele mângâia părul ei şi îl împodobea cu raze de aur. Chiar dacă nu avea voal lung, era mireasă. Şi mireasă eşti numai pentru o zi!

Ziua cea mare sosise. Visase la ea de când era copilă. Toate fetiţele îşi doresc să fie mirese. O aşteptase cu multă bucurie şi se îngrijise de orice detaliu (exact aşa cum le place femeilor să facă!) Dorea ca ziua aceea, cea mai importantă din viaţa, ei să fie perfectă.

A invitat la party mulţi oaspeţi. Prieteni buni, rude. Vecini şi trecători. Mame şi copii. Bărbaţi şi femei. Înţelepţi şi oameni obişnuiţi. Bogaţi şi săraci. Îşi amintea cum împărţise invitaţiile tuturor şi aştepta cu fiori pe care numai miresele îi cunosc marea bucurie.

Pregătise câteva locuri speciale pentru bunii ei prietenii. Pentru oamenii pe care-i iubea cei mai mult Și abia aştepta să-i întâmpine, urându-le: „Bun venit!”

Nunta începuse. Ea era foarte emoţionată. Privirea-i osclia alternativ, între mire şi uşa pe care trebuiau să intre oaspeţii. Au intrat verişorii mirelui (cei ce erau plecaţi în străinătate). Erau prezente ambele familii şi toţi vecinii. Sosiseră colegii de studii ai mirelui şi copiii care fuseseră cu ea la şcoala duminicală. Au intrat tinerii din grupul de laudă şi închinare. Apoi păstorul. Ba chiar zărise şi nişte nuntaşi pe care nu-i mai văzuse vreodată! Un bărbos i se păruse cam suspect, dar încercă să treacă asta cu vederea. Toţi nuntaşii erau prezenţi, numai prietenii ei nu!

Atunci plânse întâia oară...

Deşi era înconjurată de o mulţime de persoane, se simţea singură.
Oamenii pe care îi iubeşti cel mai mult sunt cei care te dezamăgesc cel mai tare... Şi rănile cele mai dureroase sunt cele făcute de-un prieten. Simţea o durere sfâşietoare în piept, iar în minte îi sunau cuvintele „Cine nu îţi e alături la bucurie, nu va fi lângă tine nici la necaz!”

 A privit la mire. Părea fericit... Părea doar. În inima lui se temea că mireasa va suferi. Auzindu-i suspinele înăbuşite se întoarse spre ea. Îi strânse mâna şi îi spuse „Dacă nu vrei să faci cunoştinţă cu dezamăgirea, nu trebuie să aştepţi nimic, de la nimeni... Omul în a cărui viaţă nu eşti prioritar nu merită importanţa maximă în viaţa ta. Nu te mai mâhni. Nunta încă nu s-a terminat. Poate că prietenii vor veni. Zâmbeşte iubito! Este ziua bucuriei azi!”
Ştia că prietenii săi nu vor mai veni, dar nu vroia să-i fure şi ultimul strop de speranţă.
 Reuşi să îi smulgă un zâmbet de pe buze. Zâmbetul acela de copil nevinovat. Îi şterse lacrima şi o încurajă. Pentru asta era el acolo, s-o ridice când era căzută, s-o iubească şi s-o facă să se simtă cea mai specială fată din lume.

Atmosfera era veselă, dar în ochii miresei încă mai plutea o umbră de tristeţe. Ştia că tristeţea vine atunci când oferi mai multă iubire decât primeşti înapoi. E uşor să spui „Te iubesc!”... Dar e greu să-ţi dovedeşti declaraţia. De atâtea ori îi spuseseră prietenele că ţin la ea. De atâtea ori se sacrificase pentru ele. Privea spre uşă când tatăl ei a venit şi i-a şoptit ceva mirelui. Nu ştia despre ce e vorba, dar spera ca prietenii săi vor să-i facă o surpriză. Că vor veni. De fapt, se ivise altă problemă – vinul se terminase.

Apoi auzi un mesean spunând „Nu mai au vin! Ce nuntă e asta?”
Şi plânse a doua oară...


Mirele îşi lăsă socrul cu tânăra lui soţie şi se îndreptă cu paşi repezi către masa din colţ. Acolo, Maria, o femeie pe care o ştia şi-o iubea de mult, stătea de vorbă cu mama lui.
- Vinul..., vinul s-a terminat! şopti îngrozit. Femeile se întoarseră speriate şi căutară în ochii lui negri confirmarea faptului că nu glumeşte. Se zguduiră la vederea lacrimilor ascunse cu greu, iar Maria îşi îndreptă privirea către Fiul ei.

Nu-i spuse decât că nu mai au vin. Bărbatul dori să refuze, dar inima lui era prea bună ca să poată face asta. Se uită la mire şi scoase un oftat. Se vazu pe Sine în viitor: deznădăjduit şi părăsit. Se ridică şi se duse către vasele de piatră de la intrare.  Ceru slugilor să le umple cu apă, iar ele le umplură până sus. Când scoaseră conţinutul, rămaseră uimiţi: apa devenise vin!

Naşul gustă vinul cel nou şi îi spuse mirelui, cu o oarecare notă dojenitoare, că oamenii obişnuiţi lasă vinul mai puţin bun la urmă, iar el făcuse exact pe dos. Mirele nu mai luă în considerare şi partea în care nunul mormăise  că mai bine alegea altă pereche de miri decît pe ciudaţii de ei. Era prea bucuros să îi mai pese. Îmbrăţişă Omul ce făcuse minunea şi îl duse, plin de fericire, la soţia sa.

Ajunseră la masa miresei şi o găsiră... plângând.

Prietenii nu veniseră... Mireasa îşi ridică privirea către ei şi ochii  înlăcrimaţi, ce aminteau de albastrul cerului, rămaseră aţintiţi asupra bărbatului ce stătea lângă mire. Era bărbosul pe care ea-l judecase mai devreme. Tânărul începu să-i povestească cum Omul acela, numit Isus, prefăcuse apa în vin şi le salvase nunta! Fata începu să plângă iar. Nu pentru că prietenii ei lipseau, ci pentru că îl judecase tocmai pe El, pe Salvator. Oamenii de la care nu aşteptăm nimic sunt cei care ne uimesc oferindu-ne totul. La un moment dat toţi descoperim că aceia pe care îi credeam (mai mult sau mai puţin) prefăcuţi, sunt cei care ne iubesc cel mai sincer. Se gândise prea mult la prieteni şi uitase de ceilalţi oaspeţi. Fusese prea ocupată cu ce-i lipsea petrecerii şi nu observă că la nunta ei participa cel mai important oaspete din Univers; El - Fiul lui Dumnezeu.

 Îl mai privi o dată. Închise ochii şi zâmbi. Uită de lacrimi şi de absenţa prietenilor. Dumnezeu va găsi întotdeauna un om prin care să ridice tot ce-au reuşit alţii să doboare... Iar cel ce suferă pe pământ va fi mângâiat în cer!

Ziua cea mare sosise. Visase la ea de când era copilă. Toate fetiţele îşi doresc să fie mirese. O aşteptase cu multă bucurie şi se îngrijise de orice detaliu (exact aşa cum le place femeilor să facă), astfel încât cea mai importantă zi din viaţa ei să fie perfectă. Şi era exact aşa cum îşi dorise...

Cui îi mai pasă de lipsa prietenilor atâta timp cât la nunta ta e Isus?

Toate miresele plâng... Singura nuntă la care nimeni nu va lăcrima o să fie nunta cerească. Nunta la care mirele va fi Isus Hristos, iar mireasa Biserica. Până atunci, obişnuiţi-vă cu lacrimile şi dezamăgirile. Dar totuşi păstraţi speranţa că, într-o zi, toate se vor sfârşi, pentru că şi la nunta voastră va fi El. Singurul ce transformă lacrimile-n bucurie...



_ Sefora Geantă_

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu